Actualitate· 2 min citire

Mesajul Guvernului în problema Fondului Suveran: Unde lege nu e, e HG!

fondul304850suveran

fondul304850suveran

Realitatea Financiara
Scris de Realitatea Financiara Publicat: 19 iul. 2018, 16:09

Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va fi înființat printr-o hotărâre de Guvern, după ce Curtea Constituțională a respins o lege în acest sens.

"După decizia Curții Constituționale, pașii următori sunt la nivel de Guvern emiterea unei ordonanțe pentru a crea cadrul legal general pe care Curtea l-a considerat necesar, iar pasul următor va fi emiterea unei hotărâri de Guvern pentru a stabili înființarea Fondului", a spus Teodorovici, citat de Agerpres.

Curtea Constituțională a României (CCR) a dezbătut miercuri trei obiecții de neconstituționalitate formulate separat de 51 de deputați aparținând USR și PMP, 66 de deputați aparținând PNL, respectiv de președintele Klaus Iohannis.

Parlamentul a adoptat legea de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții în luna iunie a acestui an. Acest Fond constituie un vehicul investițional preluat de către PSD  în forma sa de constituire și funcționare de la Guvernul Polonez. Există însă o diferență majoră: Fondul de Dezvoltare din Polonia (care nu are denumirea pompoasă de Fond Suveran) nu se atinge de activele companiilor de stat.

Anunțat în programul de guvernare al PSD, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (aceasta este denumirea oficială) urma să fie înființat baza unui printr-un proiect de lege al Ministerului Finanțelor. Proiectul prevedea că Fondul are un capital subscris de 1,8 miliarde de lei și acțiunile a 27 de companii. Deputații au stabilit că Fondul va avea un capital subscris de 9 miliarde de lei, vărsat în cinci ani, și va fi compus din participațiile statului la 33 de companii.

Practic, cum se spune pe românește, sunt ”mulse” companiile de stat, în cazul ”invenției” PSD fiind vorba de utilizarea resurselor companiilor de stat pentru orientarea spre alte proiecte dictate unui management desemnat politic sau a cărui independență de politic nu va exista.  In cazul fondului polonez modul de funcționare al acestuia a fost negociat cu Eurostat, dar nu același lucru a fost respectat în cazul Fondului Suveran al PSD.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate