De ce nu s-a modernizat rețeaua de termoficare din Capitală cu bani europeni. Marcel Boloș: S-a pierdut timp prețios!

De ce nu s-a modernizat rețeaua de termoficare din Capitală cu bani europeni. Marcel Boloș: S-a pierdut timp prețios!
Boloș: Bucureștiul a avut un buget generos din fonduri europene la dispoziție
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a precizat, miercuri seară, în exclusivitate la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că Bucureștiul a avut un buget generos din fonduri europene la dispoziție pentru a moderniza rețeaua de termoficare, dar că proiectul prin care trebuiau atrași banii europeni “a tot fost pregătit” din 2016 și abia în iunie anul acesta a fost finalizat.
“Municipiul București a avut un buget generos din fonduri europene la dispoziție, începând cu această perioadă de programare, respectiv din 2014 până în 2020. Am să vă dau un exemplu care este elocvent pentru discuție. Spre exemplu, rețeaua de canalizare a Municipiului București, cea care cuprinde 81 de kilometri de rețea de canalizare, cu o valoare de 334 de milioane de euro, contractul a fost semnat pe 21 decembrie 2016 și a reușit Municipiul Bucureștui performanța ca în 4 ani de zile, progresul fizic la acest contract să fie de 25%.
Revenind la proiectul de termoficare, care este de asemenea, extrem de important pentru bucureșteni, din 2016 se tot pregătește acest proiect și de abia pe data de 20.06.2020 s-a încheiat această perioadă de pregătire. E adevărat că am avut discuții pe tema soluțiilor tehnice care urmează să fie pus în aplicare.
E adevărat că au fost probleme legat de proprietatea asupra terenurilor, dar cei 4 ani de zile sunt foarte mulți pentru că s-a pierdut timp prețios pentru ca proiectul să înceapă să fie pus în implementare. Discutăm de 100 de kilometri de rețea de transport a energiei termice, iar Bucureștiul are 954 de kilometri de rețea de termoficare, la care mai adăugăm rețeaua de distribuție, alți 2.953 de kilometri, mai punem încă 1.072 de puncte termice pe care le regăsim în rețeaua de termoficare a Bucureștiului, iată că discutăm de un proiect care este vital pentru ceea ce înseamnă standardul de viață al bucureștenilor”, a declarat Marcel Boloș, la Realitatea Plus.
Ministrul Fondurilor Europene a precizat că Bucureștiul poate accesa în perioada următoare peste 3 miliarde de euro din fonduri europene.
“Eu sper ca ceea ce înseamnă noua perioadă de programare, dar și ceea ce înseamnă continuarea de proiecte importante pe care le avem pentru București, vorbesc de proiectul de termoficare, de cel care privește deșeurile - incineratorul, care este iarăși un alt proiect de mare importanță pentru bucureșteni, alături de proiect de rețea de canalizare - toate aceste trei proiecte, sunt în valoare de un miliard de euro.
3,1 miliarde de euro sunt investiții care pot să fie accesate de către Primăria Municipiului București, primăriile de sectoare, eu cred că este momentul la care va trebui urnit din loc tot mecanismul de implementare”, a conchis Marcel Boloș.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 20:33 - Fost președinte al CE Oltenia: „Distrugerea mineritului este aproape ireversibilăȚ. Ar trebui să lucreze 7-8 ministere pentru a repara situația
- 19:34 - Caracatița din Transporturi și Aeroporturi: Saadeh Hardan, Felix Rache, Bogdan Mândrescu, George Dorobanțu, Paul Gheorghiu – sifoanele acoperite, regii furturilor și combinatorii contractelor - ANCHETĂ JURNALISTICĂ
- 18:55 - MAI anunță proiecte de aproape un miliard de euro prin programul SAFE. Investiții majore în siguranță, intervenție și infrastructură critică
- 18:21 - Ședință de urgență la ONU după incidentul de la Galați. Oana Țoiu va vorbi în cadrul Consiliului de Securitate în această seară
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














