Autoritatea Naţională de Resurse Minerale anunţă că oferă prin apel public concesionarea operaţiunilor de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră a 28 de perimetre, în cadrul Rundei a XI-a de licitaţii, potrivit unui ordin al preşedintelui ANRM, publicat miercuri în Monitorul Oficial.
ANRM a publicat şi lista acestor perimetre. Este vorba despre 22 de câmpuri petrolifere onshore (pe uscat) şi şase offshore (pe mare), având o suprafaţă totală de aproximativ 1.000 de kilometri pătraţi.
Potrivit ordinului, data care marchează deschiderea oficială a Rundei a XI-a de apel public de ofertă este cea în care anunţul va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
De la acea dată, în baza unei solicitări scrise, cei interesaţi vor avea acces la datele şi informaţiile geologice.
După publicarea anunţului privind demararea rundei în Jurnalul Oficial al UE, cei interesaţi vor avea la dispoziţie 120 de zile lucrătoare pentru a depune ofertele, la sediul ANRM.
Detalii privind procedura de organizare şi modalitatea de evaluare vor fi publicate pe site-ul ANRM, după apariţia în Jurnalul UE a anunţului.
Runda anterioară, Runda a X-a, a fost derulată în perioada 2009-2010, când ANRM scos la licitaţie concesionarea a 30 de petrimetre petrolifere, din care 12 onshore şi 18 offshore.