Senatul a adoptat, luni, proiectul privind eliminarea indemnizației compensatorii acordate la încetarea mandatului judecătorilor Curții Constituționale.
S-au înregistrat 105 voturi pentru, unul contra și o abținere.
Proiectul abrogă, în acest sens, alin. (5) al art. 71 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Conform legii în vigoare, indemnizația compensatorie dată judecătorilor CCR la expirarea mandatului sau în cazul imposibilității exercitării sale din motive de sănătate este egală cu ‘indemnizația netă de 6 luni de activitate’.
De ce nu a trecut reforma pensiilor speciale: CCR a publicat motivarea
‘Nu putem cere cetățenilor să accepte reguli stricte, să muncească o viață întreagă pentru o pensie corectă, în timp ce unii dintre cei mai privilegiați funcționari ai statului primesc aceste bonusuri uriașe la pensionare. Așadar, eliminarea acestor sume acordate judecătorilor Curții Constituționale nu este un atac la independența Justiției, ci un pas firesc pentru a recâștiga încrederea oamenilor în instituțiile statului’, a afirmat senatoarea USR Simona Spătaru, după vot.
Senatorul POT Gheorghe Vela a spus că abrogarea acestui text din legea Curții Constituționale elimină o prevedere depășită din punct de vedere normativ și asigură alinierea dispozițiilor legii la principiile actuale de tehnică legislativă. ‘Măsura simplifică cadrul legal, elimină un text fără aplicabilitate practică’, a mai spus el.
Senatul este primul for sesizat cu acest proiect, Camera Deputaților este decizională.























