O persoană a fost ucisă în orașul iranian Sirjan în timpul protestelor care au izbucnit după ce guvernul lui Hassan Rouhani a impus raționalizarea surprinzătoare a benzinei și creșterea cu cel puțin 50 la sută a prețurilor, a informat sâmbătă agenția de știri ISNA din Iran, citată de BBC.

 

Cel puțin doi oameni au murit în manifestațiile spontane declanșate în orașele din Iran, scrie presa internațională.

Țara din Orientul Mijlociu se confruntă cu probleme economice, ca urmare a sancțiunilor impuse de SUA, în urma scandalului legat de tratatele nucleare.

Iranul, stat membru al Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), a majorat vineri cu 50% preţul benzinei la pompă, în ideea de a-şi reforma sistemul de subvenţionare costisitor şi de a combate contrabanda cu carburanţi, informează AFP.

Iranul este ţara care oferă cele mai mari subvenţii la benzină din lume, preţul unui litru fiind fixat la 10.000 de riali, adică mai puţin de nouă cenţi americani.

Un oficial de la compania naţională de distribuţie a produselor petroliere din Iran a anunţat vineri că fiecare conducător auto care dispune de o cartelă va plăti 15.000 de riali (12,7 cenţi americani) pentru fiecare litru de benzină, iar raţia lunară pentru un automobil privat este de 60 de litri. Pentru fiecare litru de benzină care depăşeşte raţia lunară preţul este de 30.000 de riali.

Aceste cartele de benzină au fost introduse în 2007 când Guvernul de la acea dată a încercat să reformeze sistemul de subvenţii şi să lupte împotriva contrabandei. Ulterior, cartelele au fost abandonate treptat, pentru a fi reintroduse în luna noiembrie 2018.

Veniturile generate în urma majorării preţului la benzină vor fi utilizate sub formă de subvenţii pentru aproximativ 18 milioane de familii defavorizate, sau aproximativ 60 milioane de persoane, a declarat responsabilul pentru Planificare şi Buget, Mohammad Bagher Nobakht.

Graţie preţurilor scăzute, consumul de carburanţi este uşor ridicat în Iran, unde cei 80 de milioane de locuitori consumă în medie 90 de milioane de litri de carburanţi pe zi, potrivit agenţiei de presă IRNA. De asemenea, preţurile scăzute la carburanţi în Iran stimulează contrabanda, care, potrivit IRNA, este estimată undeva între 10 şi 20 milioane litri pe zi, care ajung în principal în ţara vecină Pakistan, unde preţurile sunt mult mai mari.

Activitatea de contrabandă s-a intensificat pe fondul deprecierii valorii rialului pe pieţele de schimb, ca urmare a sancţiunilor economice introduse în 2018 de SUA, după retragerea Washingtonului din acordul internaţional cu privire la programul nuclear iranian convenit în 2015.

Fondul Monetar Internaţional susţine că în prezent rata inflaţiei în Iran a ajuns la peste 40%, iar economia se va contracta cu 9% în acest an, urmând a stagna în 2020.

 

Articolul precedentVolkswagen anunță investiții de 60 miliarde euro
Articolul următorCea mai mare listare la bursă din istorie: Saudi Aramco, evaluată la 1,7 trilioane $