Câştigul salarial mediu nominal net a crescut într-un an(februarie 2019 față de februarie 2018) cu 17,9%.
În luna februarie 2019, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4819 lei, cu 0,4% mai micdecât în luna ianuarie 2019.
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2933 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 3 lei (-0,1%).
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6683 lei), iar cele maimici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1728 lei).
În luna februarie 2019, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât scăderi, cât şi creşteri faţă de luna precedentă.
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie 2019 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri
salariale mici în unele activităţi economice.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţie publică (+1,6%), respectiv în învăţământ (+1,3%). În sănătate şi asistenţă social, câştigul salarial mediu net a fost în uşoară scădere (-1,3%) comparativ cu luna precedentă.