România a înregistrat și în luna octombrie cea mai mare rată a inflației din UE, informează EUROSTAT.
Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în România – 3,2%, Ungaria – 3% şi Slovacia – 2,9%.
Cele mai scăzute rate ale inflației s-au înregistrat în Cipru – minus 0,5%, Grecia – minus 0,3% şi Portugalia – minus 0,1%.
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost în octombrie de 0,7%, în scădere faţă de 0,8% în septembrie, şi de 1,1% în Uniunea Europeană, mai mică faţă de luna precedentă, respectiv 1,2%.
Inflaţia din zona euro este tot mai departe de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.