Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat joi la 5,44%, în creştere faţă de miercuri, când indicele a atins 5,37%.

Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 5,59%, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescut la 5,79%.

Pentru următoarea perioadă, previziunile sunt sumbre și este clar că  ROBOR la 3 luni va înregistra valori record din cauza inflației. Inclusiv indicele IRRC, cel după care se calculează ratele contractate după anul 2019, va crește.

„Inflația și dobânzile sunt în strânsă legătură, cu cât crește inflația, cu atât BNR va încerca să crească dobânzile pentru a scumpi creditul și a stăvili inflația. Tendința de creștere a dobânzilor va continua, suntem abia la începutul acestui ciclu. Să ne așteptăm la o creștere de 7-8% pentru ROBOR și 4-5% pentru IRCC”, a avertizat analistul economic Adrian Negrescu.

Banca Națională ia în calcul să majoreze dobânda de politică monetară cu încă 5 procente. Asta după ce, în urmă cu o lună dobânda cheie a urcat la 3,5%. Și țări precum Polonia, Ungaria sau Cehia au majorat dobânzile la cel mai înalt nivel din ultimii ani.

CÂT A CRESCUT ROBOR

ROBOR LA ȘASE LUNI – 5,31%

EVOLUȚIA ROBOR LA TREI LUNI

mai 2021: 1,59%
noiembrie 2021: 2,6%
ianuarie 2022: 3,02%
martie 2022: 3,87%
mai 2022: 5,20%

Sursa: BNR

Articolul precedentConsilierul BNR, Adrian Vasilescu, șocat de inflație: „România plutește în metafizică” – Scumpirile vor bate record după record
Articolul următorIsărescu: Avem câteva situații de panică, în special uleiul și carburanții. România nu mai e pe primul loc la inflație în UE