Noul ordin privind trecerea consumatorilor la piața liberalizată de energie și preschimbarea contractelor de furnziare a energiei electrice mai mult îi încurcă pe consumatori şi lasă multe probleme nerezolvate, este de părere Răzvan Nicolescu, expert în energie şi fost preşedinte al Agenţiei Europene pentru Reglementare în Energie.

Într-o analiză postată pe Facebook, Nicolescu remarcă faptul că, în ciuda unor modificări benefice, dar mai puțin importante, noul ordin continuă să alimenteze impresia că ANRE acționează in interesul marilor companii, nu al consumatorului. Expertul în energie a punctat cele TREI PROBLEME MAJORE pe care le-ar întâmpina un abonat care dorește să-și schimbe contractul pentru a trece la piața concurențială.

1. Lipsa de informare a consumatorilor coroborată cu indiferenţă ANRE faţă de această problema. Nu te poţi aştepta ca furnizorii actuali să îi înveţe pe oameni cum să renunţe la ei. E o utopie. Nu se va întâmpla, iar liberalizarea exact despre acest lucru este: să ştii cum să îi schimbi pe furnizorii care nu îţi plac;

2. Avantajul pe care autoritatea îl acordă ILEGAL furnizorilor care asigură serviciu universal în condiţiile în care majoritatea ofertelor concurenţiale cele mai bune ale acestora îi ard pe consumatori la buzunare sunt inferioare celor oferite, de exemplu de compania de stat Hidroelectrica;

3. Confuzia creată cu introducerea unui formular, a unor date care nu au relevanţă şi a unei oferte comerciale care nu are o dată de referinţă în ordin. Toate acestea sunt prezentate a fi pentru consumatori, însă mai mult îi încurcă decât îi ajută, a scris Nicolescu.

Potrivit noului ordin aprobat, miercuri, de către conducerea ANRE, „clienţii vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor şi vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat. De asemenea, cel puţin până la data de 30 iunie 2021, clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, şi vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 şi preţul din oferta concurenţială cu valoarea cea mai mică.

 

Articolul precedentÎntâlnire de urgență la Guvern pentru creșterea pensiilor. Premierul Florin Cîțu anunță modificarea legii
Articolul următorPensiile ar putea fi ÎNGHEȚATE anul acesta – Variantele luate în calcul