După luni de așteptare și pe fondul primelor mari oferite, programul „Rabla pentru electrocasnice” s-a dovedit un succes. Peste 61.000 de români și-au făcut cont pe platforma informatică în doar 7 ore, a anunțat Ministerul Mediului.
Peste 61.000 de români și-au făcut cont în aplicația „Rabla pentru electrocasnice” în inntervalul ora 10:00 – 17.00, în prima zi de înscriere
Românii au la dispoziție 7 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică. „Contul de utilizator” este un element de noutate al acestei ediții a programului și permite atât selecția voucherelor, cât și urmărirea statusului acestora.
Bugetul alocat programului este de 75 milioane lei, iar modificarea față de anii trecuți este că persoanele fizice pot chiar și mai multe vouchere.
Pentru eficientizarea procesului de selecție a voucherelor, ediția de anul acesta se va desfășura etapizat.
Anul acesta, echipamentele incluse în program și sumele aferente fiecărui echipament sunt: 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C; 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D; 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++; 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E; 400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică E; 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++; 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an; 500 de lei pentru laptopuri; 300 de lei pentru tablete.