Poliţele de asigurare încheiate de Euroins încetează de drept, în 7 decembrie, cu câteva excepții. Autoritatea de Supraveghere Financiară a recomandat reînnoirea cât mai rapidă a acestora.
Poliţele de asigurare încheiate de Euroins Asigurare Reasigurare încetează de drept, în data de 7 decembrie 2023, cu excepţia contractelor de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15 – Garanţii, poliţe, care vor înceta în data de 5 februarie 2024, a anunțat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Mai sunt aproximativ 800.000 de poliţe RCA rămase de la Euroins care trebuie reînnoite, a anunțat ASF.
Directorul general al Direcţiei Generale Asigurări, Valentin Ionescu, a transmis recomandarea ASF pentru persoanele care au RCA la Euroins să reînnoiască asigurarea cât mai repede posibil, pentru a se evita aglomeraţia din ultima zi, a declarat, potrivit agerpres.ro.
Acesta a subliniat că ASF a monitorizat în fiecare zi evoluţia cotelor de piaţă a celor opt asigurători care practică RCA în acest moment (şase supravegheaţi de ASF şi doi veniţi pe sucursala din UE, dintr-un total de 40 de societăţi) pentru a se asigura că acele cote de piaţă preluate sunt sustenabile din punct de vedere al solvabilităţii.
„Atragem atenţia asupra faptului că, în data de 7 decembrie 2023, poliţele de asigurare încheiate de Societatea Euroins Asigurare Reasigurare SA încetează de drept, cu excepţia contractelor de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15 – Garanţii, poliţe care vor înceta la data de 5 februarie 2024. Ca urmare, recomandăm tuturor persoanelor care au asigurarea RCA la Euroins să îşi reînnoiască această asigurare cât mai repede posibil, astfel încât să se evite aglomeraţia din ultima zi. Asigurătorii şi intermediarii sunt pregătiţi să preia toate poliţele rămase.
Au fost luate mai multe măsuri, astfel încât piaţa asigurărilor să rămână stabilă şi funcţională. În acelaşi timp, au fost verificate, din supraveghere sau din controale, sistemele IT ale asigurătorilor şi intermediarilor, astfel încât să ne asigurăm că în momentul 7 decembrie sistemele lor sunt reziliente. Există în continuare nevoie ca mai multe societăţi de asigurare să intre în piaţă şi să vândă RCA pentru a echilibra cererea cu oferta”, a declarat directorul ASF.
Efectele falimentelor City și Euroins: Managementul FGA trimite spre prăpastie o industrie întreagă
Consiliul ASF a hotărât, prin Decizia nr. 262/17 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, să retragă autorizaţia de funcţionare a Euroins România, constatând totodată starea de insolvenţă a societăţii, în condiţiile existenţei unui deficit de capital de solvabilitate (SCR) de 2,2 miliarde de lei şi a unui deficit de capital minim (MCR) de 1,75 miliarde de lei.
Vești proaste pe piața RCA: e posibil un nou faliment, în 2024
Falimentele din piața polițelor RCA au provocat pagube de miliarde de euro, plătite apoi de toți românii, pentru că au afectat tot lanțul economic. Daunele sunt plătite pentru companiile falimentare de Fondul de Garantare al Asiguraților (FGA) care se alimentează din banii celor care plătesc în continuare polițe de asigurare. Dar prețurile crescute pe această piață afectează și creșterile de costuri ale celorlalte ramuri economice.
Acum, COTAR atrage încă o dată atenția Guvernului României în legătură cu necesitatea de a gestiona situația din piața asigurărilor RCA, după ce transportatorii au observat că se produce un nou dezechilibru pe această piață. Dar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a răspuns la solicitarea de transparentizare a situației rezervelor de daună ale companiilor că nu poate da asemenea informații, ca să nu creeze panică pe piață.
Anul viitor s-ar putea repeta istoria
Singura concluzie pe care o pot trage transportatorii din acest răspuns este că în 2024 am putea avea un nou faliment. „Calculele arată că România pierde o sumă de 3 ori mai mare decât «gaura» făcută de achiziția de vaccinuri inutile din cauza ultimelor două falimente de pe această piață. În ultimele zile se vorbește doar despre ancheta privind achiziția de vaccinuri care a adus României o «gaură» de un miliard de euro. Dar nimeni nu a văzut că tunurile financiare date de Euroins și City Insurance au totalizat 3 miliarde de euro, iar în 2 ani nu vedem niciun rezultat al unei anchete DNA”, explică reprezentanții COTAR, care cer Direcției Naționale Anticorupție să ancheteze situația falimentelor de pe piața asigurărilor RCA.
Sursa: Realitatea Financiara