Lucrările de foraj la această sondă au demarat în februarie, în cadrul campaniei offshore anunțată în septembrie 2017, iar investiția s-a cifrat la 30 milioane de euro.
„Forajul multilateral este o nouă tehnologie care ne permite să accesăm zone diferite din cadrul unui zăcământ, prin intermediul unei singure sonde. Prin sondele multilaterale putem să accesăm resurse suplimentare în cadrul zăcămintelor mature și să creștem producția, însă în condiții de control al costurilor. Sunt mândru că această nouă tehnologie a fost implementată cu succes în OMV Petrom”, a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil de Upstream, într-un comunicat transmis Bursei de Valori București (BVB)
Investițiile pentru forajul sondei și pentru conectarea acesteia la infrastructura existentă s-au ridicat la aproximativ 30 de milioane de euro. Sonda are două ramuri care au fost forate pe o lungime de circa 3.200 de metri, respectiv 2.200 de metri, sub fundul mării.
Cu o producție inițială de 1.700 bep/zi, LVO7 se află în top zece sonde cu cea mai mare producție din portofoliul OMV Petrom, spune compania.
Lebăda Vest este, în prezent, cel mai mare zăcământ de țiței offshore din România aflat în producție. A fost descoperit în 1984 și este deja exploatat de zeci de ani, confruntându-se cu provocările și necesarul ridicat de investiții specifice unui zăcământ matur.
Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producţie pe mare a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operațiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (blocul Istria) şi operaţiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep). Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 30.000 bep/zi, reprezentând circa 18% din producţia grupului în România. Producţia anuală de ţiţei și gaze provenită din Marea Neagră este echivalentă cu cea necesară pentru a încălzi 1 milion de gospodării timp de un an sau pentru a face plinul la 4,4 milioane de autoturisme. Producţia provine din cinci zăcăminte aflate în exploatare: Lebăda Est (descoperit în 1980), Lebăda Vest (descoperit în 1984), Sinoe (descoperit în 1988), Pescăruș (descoperit în 1999) şi Delta (descoperit în 2007).
OMV Petrom este cel mai mare grup integrat de ţiţei și gaze naturale din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de hidrocarburi de aproximativ 61 milioane bep în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei cu amănuntul de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 790 benzinării, la sfârșitul lui iunie 2018, sub două branduri, Petrom și OMV.
Comments are closed.