OMV Petrom a reacționat după votul prin care Parlamentul a extins taxa de solidaritate astfel încât și compania austriacă să plătească taxa de solidaritate. Într-un comunicat, aceasta cataloghează decizia drept „îngrijorătoare” și care încalcă principiile Constituției, prin retroactivitate.
„Proiectul de lege nu este definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, observăm că amendamentele introduse, cum ar fi aplicabilitatea retroactivă, încalcă principiile Constituției României. Acest lucru este foarte îngrijorător. Planurile noastre viitoare de investiții depind, printre altele, de un regim fiscal și de reglementare previzibil. Menționăm că, în 2022, am plătit deja 20 de miliarde de lei la bugetul de stat, în creștere cu 60% față de anul precedent. Din această sumă, 2 mld lei au reprezentat taxe nou introduse anul trecut”, a transmis compania, la solicitarea Economedia.
Reacția vine după ce Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care extinde taxa de solidaritate, astfel încât să oblige și OMV Petrom la plată, după ce compania a anunțat anterior că nu datorează această taxă.
Parlamentarii au modificat legea de aprobare a ordonanței, astfel încât să includă noi activități care vor fi luate în considerare la calcularea cifrei de afaceri a companiilor vizate de taxa de solidaritate, incluzând astfel și OMV Petrom, deși nu specifică în mod clar numele companiei.