România devine o atracție turistică pentru tot mai mulți străini, care aleg fie litoralul Mării Negre, fie stațiunile de munte de pe Valea Prahovei sau Poiana Brașov.

Nici destinații precum Brașov, Sibiu, Cluj, Iași sau Sighișoara nu sunt ocolite de aceștia.

Germania ocupă, an de an, primul loc în clasamentul țărilor din care vin turiștii străini în România, cu 218,3 mii persoane în 2023, motiv pentru care este și va rămâne o piață prioritară, promovată la târgurile internaționale de turism. Conform Eurostat, nopțile petrecute în unitățile de cazare din UE au costat 2,9 miliarde, cu o creștere de 6,1%  față de 2022 și 1,4 față de 2019. 

„Numărul de turiști străini în România a avut o creștere importantă cu 23% față de 2022, apropiindu-se de Slovacia și Cehia, care conduc clasamentul, cu o creștere de 29%. La polul opus, Croația, proaspăt intrată în Schengen, a avut o creștere de doar 2%, în timp ce Luxemburg a stagnat”, a precizat Traian Bădulescu, consultant în turism şi purtător de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

Pentru 2024, operatorii din turism au așteptări mari pentru numărul turiștilor care ne vor trece pragul, cu valori peste anul 2019. ”Și această previziune ar fi fost mult mai optimistă dacă România ar fi fost inclusă în spațiul Schengen și pe cale terestră, fapt care ar fi condus la un mai mare interes din partea turiștilor străini, pentru destinațiile turistice autohtone”, a mai apreciat purtătorul de cuvânt al ANAT.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentParlamentul European dezbate astăzi situația tezaurului național al României sechestrat de Rusia
Articolul următorRomânia are mai mulți pensionari decât salariați. În Teleorman, raportul este 15 la 10, în timp ce la București este 8-10

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau