Numărul consumatorilor nealimentați cu energie electrică a scăzut considerabil duminică, în urma intervențiilor susținute ale echipelor din teren. Potrivit Ministerului Energiei, la ora 20:00 mai erau 17.428 de consumatori fără curent electric la nivel național, față de 94.668 înregistrați vineri dimineață.
Avariile au fost provocate de condițiile meteorologice severe din ultimele zile, marcate de coduri galben și portocaliu de vânt puternic, viscol, ninsori abundente și polei. Cele mai afectate județe au fost Alba, Mureș și Sibiu. Intervențiile au fost realizate de operatorii de distribuție Distribuție Energie Electrică din România, Distribuție Oltenia și Rețele Electrice din România.
În ultimele 36 de ore, peste 100 de echipe de intervenție au acționat continuu, reușind să reconecteze la rețea 77.240 de gospodării. În prezent, lucrările de remediere continuă, fiind mobilizați peste 100 de electricieni, organizați în 36 de echipe, inclusiv în zonele greu accesibile, unde au fost utilizate grupuri electrogene.
Ministerul Energiei avertizează că ploaia înghețată prognozată pentru următoarele ore poate îngreuna intervențiile, însă echipele rămân mobilizate până la rezolvarea completă a situațiilor. În același timp, autoritățile dau asigurări că Sistemul Energetic Național funcționează stabil, iar depozitele de gaze naturale sunt ocupate în proporție de peste 71%, asigurând siguranța alimentării.
Luni, 5 ianuarie, va avea loc o nouă reuniune a Comandamentului Energetic de Iarnă, pentru evaluarea intervențiilor și gestionarea eventualelor noi situații de urgență, în contextul unui nou cod galben de vreme severă.
Sursa: Realitatea Financiara






















