Mai mulți mineri ai Complexului Energetic Oltenia au venit miercuri să protesteze în Parlament, nemulțumiți că urmează restructurări și nu pot fi pensionați anticipat. În același timp, în Parlament se dezbate legea pentru reducerea vârstei de pensionare pentru mineri și energeticieni, iar Guvernul Cîțu pregătește stimulente compensatorii pentru cei peste 8.000 de mineri care vor fi concediați în următoarea perioadă.
Guvernul discută în ședința de miercuri Ordonanța de urgență care prevede stimulente compensatorii pentru minerii disponibilizați. Statul român și-a asumat, în fața Uniunii Europene, ca în următorii ani să nu mai aibă nicio mină de cărbune funcțională., pentru a reduce gradul de poluare. Astfel, peste 8.000 de persoane își vor pierde locurile de muncă.
Pe de altă parte, Parlamentul votează, tot miercuri, un proiect prin care îi încadrează pe mineri la categoria celor care lucrează în condiții speciale de muncă. În acest mod, minerii s-ar putea pensiona mai devreme.
„Noi ii spunem un genocid social pentru că am facut o medie: în ultimii cinci ani de zile au decedat 45 de colegi de-ai noștri. Noi chiar muncim în aceste condiții, nu cerem un privilegiu sau favor. Am colegi de 53, 54 de ani, înainte de a intra in instalatie pe noapte, vant, ploi, caniculă, își iau un pumn de pastile sa poata exploata acea instalatie, utilaj, ca sa sustina sistemul energetic national”, a declarat, miercuri, la Parlament, Manu Tomescu, vicepreședinte Sindicatul Energia Rovinari.
„Această companie a dat agent termic la Craiova, nu a luat niciun leu, miliarde de lei… Am dat agentul termic și cărbunele pe asumare politică. Acum este rândul politicului să își asume trecerea noastră și recunoașterea condițiilor de muncă fără să mai discute de bani”, a adăugat Nicu Bunoaica, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013.
În același timp, la Crucea, în județul Suceava, continuă și greva minerilor de uraniu. Peste 100 de mineri de la exploatările de uraniu de la Crucea și Botușana au intrat în grevă de marți și solicită condiții bune după disponibilizările anunțate de guvernanți în domeniul mineritului.