Peste un milion de angajaţi sunt necesari în construcţii, turism şi industria din România, lipsa forţei de muncă atingând niveluri record.

 

Peste un milion de angajaţi sunt necesari în construcţii, turism şi industria din România, iar din cauza lipsei forţei de muncă, şase din zece oameni de afaceri vor să aducă personal din străinătate, relevă o serie de studii recente, citate de unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii software pentru gestionarea procesului de producţie al unei companii (ERP) şi pentru managementul eficient al afacerilor (CRM).

În acest context, reprezentanţii SoftOne Technologies susţin că folosirea forţei de muncă din domeniile construcţiilor şi imobiliarelor poate fi optimizată cu ajutorul programelor informatice de eficientizare a resursei umane.

„Un singur soft îi ajută pe antreprenorii din domeniul construcţiilor să eficientizeze activitatea angajaţilor, să optimizeze procesul de comunicare cu partenerii şi să reducă semnificativ costurile de aprovizionare. Dezvoltatorul imobiliar Urban Invest, cu peste 12 ani de experienţă, un portofoliu de 10 proiecte rezidenţiale şi peste 4.000 de apartamente, este unul dintre cei care au implementat un program de eficientizare a activităţii. În 2015, dezvoltarea companiei venea cu o serie de nevoi care nu mai erau satisfăcute de softul de contabilitate utilizat: numărul utilizatorilor care aveau nevoie să introducă date în sistem crescuse considerabil, iar firma avea nevoie de o mai bună administrare a informaţiilor legate de contracte, administrarea blocurilor, proiecte de construcţii, facturare şi plăţi (…) Pentru asta, firma a apelat la serviciile partenerului autorizat al companiei SoftOne – QBS Retail&Logistics. Un plus semnificativ l-a constituit instalarea modulului de Business Intelligence (BI) QlikView care a îmbunătăţit activitatea de procesare a datelor şi a eficientizat utilizarea şi exploatarea acestora la nivelul întregii companii”, se arată într-un comunicat de presă al SoftOne Technologies.

Potrivit sursei citate. valoarea unui program informatic de gestiune a afacerii variază de la câteva sute de euro, la câteva zeci de mii, în funcţie de cât de mare şi extinsă este compania în care va fi implementat.

SoftOne Technologies este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii software ERP, CRM şi aplicaţii web mobile din Europa de Sud-Est. Cu sediul central în Atena (Grecia), SoftOne oferă opţiuni de găzduire a soluţiilor de business atât pe serverul clientului, cât şi în Cloud/Software as a Service (SaaS), companiilor de talie mică, medie, cât şi organizaţiilor mari.

Compania are, în prezent, peste 100 de angajaţi, o sucursală în Salonic şi trei subsidiare în România, Cipru şi Bulgaria. SoftOne Technologies este „Microsoft Gold Certified Partner”.

Articolul precedentDaimler concediază 1.100 de oameni cu funcții de conducere
Articolul următorNumărul firmelor radiate a crescut masiv în 2019