Guvernul a schimbat legislația privind GDPR, privind protecția datelor cu caracter personal, în prima ședință din acest an.
Guvernul a adoptat miercuri un Proiect de lege pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016.
Este vorba de legislația privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
Ce excepții a introdus Guvernul în legea care a făcut valuri pe ste valuri în spațiul mediatic românesc:
„Prevederile art. 15, 16, 18 şi 21 din Regulamentul general privind protecţia datelor nu se aplică în cazul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în scopuri de cercetare ştiinţifică sau istorică, ori în scopuri statistice, în măsura în care drepturile menţionate la aceste articole sunt de natură să facă imposibilă sau să afecteze în mod grav realizarea scopurilor specifice, iar derogările respective sunt necesare pentru îndeplinirea acestor scopuri”, se spune în articolul unic adoptat de Executiv.