Legea salarizării este marea restanță a Guvernului și ar putea fi gata în luna septembrie, potrivit unor surse. Asta deși ar fi trebuit să intre în vigoare la începutul acestui an. Salariile din sistemul bugetar vor fi schimbate radical și vor fi formate dintr-o componentă fixă și una variabilă. Și sporurile vor fi acordate doar pe criterii de performanță. Între timp, România trebuie să implementeze salariul minim european până la jumătatea lunii noiembrie. Sunt acum mai multe scenarii pe masa Ministerul Muncii. 

Salariul minim european va fi implementat în România de la 1 ianuarie 2025. Niciun român nu va mai câștiga sub 500 de euro net, respectiv circa 2.500 de lei. Directiva 2041/2022 privind salariul minim adecvat în UE a fost adoptată la 4 octombrie 2022. Potrivit documentului, statele vor adopta măsurile necesare pentru a se conforma directivei până la 15 noiembrie 2024.

Statele membre UE cu salarii minime legale vor institui procedurile necesare pentru stabilirea și actualizarea salariilor minime legale.Procesele de stabilire și actualizare vor fi ghidate de criterii stabilite pentru a contribui la gradul lor corespunzător de adecvare, în scopul atingerii unui nivel de trai decent, al reducerii sărăciei persoanelor încadrate în muncă, precum și al promovării coeziunii sociale și a unei convergențe sociale ascendente și al reducerii diferenței de remunerare între femei și bărbați.

Statele membre vor folosi valori de referință orientative pentru a ghida evaluarea gradului de adecvare a salariilor minime legale. În acest scop, ele pot folosi valori de referință orientative utilizate în mod obișnuit la nivel internațional, cum ar fi 60% din salariul median brut și 50% din salariul mediu brut și/sau valori de referință orientative utilizate la nivel național.

Ministerul Muncii deja analizează trei variante. Prima variantă este cea în care salariul minim garantat urmează să fie indexat cu rata inflației. Pe acest principiu, la o inflație de 7%, salariul ar crește cu minim 200 de lei, în acest an.

A doua variantă prevede ca salariul minim garantat pe țara să fie majorat în funcție de coșul minim de cumpărături. Această variantă însă este puțin probabilă, având în vedere că nu există informații actualizate.

Cea de-a treia variantă vizează majorarea salariului minim în funcție de salariul mediu pe țară. Mai exact, este vorba despre 50% din acest venit şi cel mai probabil se va merge pe această variantă.În această situație, România ar trebui să crească salariul minim brut cu cel puțin 400 de lei în următoarele luni, până la valoarea de minim 3.700 de lei.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentAnca Alexandrescu prezintă IMAGINI INCENDIARE: PRIMA CONFRUNTARE DIRECTĂ cu Florian Coldea, în Dubai. Fostul șef al spionilor, reacție ȘOC – VIDEO
Articolul următorSalariile cresc în statistici, însă puterea de cumpărare continuă să scadă. Ce spun românii despre nivelul de trai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau