Legea care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice a fost adoptată, astăzi, de Camera Deputaţilor, care este cameră decizională. Deputații au admis mai multe amendamente care au fost respinse iniţial. 

Proiectul de lege adoptat are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.201/2016 precum şi a Legii nr.349/2002. În vederea reducerii expunerii copiilor şi tinerilor la produsele de tutun, actul normativ propus extinde interzicerea comercializării prin automate, precum şi interzicerea vânzării către tinerii cu vârsta sub 18 ani a ţigaretelor electronice, flacoanelor de reumplere pentru ţigarete și dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului. 

Totodată, se stabileşte în sarcina instituţiilor de învăţământ a obligaţiei de a introduce în regulamentele proprii măsuri coercitive aplicate elevilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea/deţinerea şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice şi dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului în incinta acestora. 

De asemenea, se asigură preluarea definiţiei ţigaretei electronice şi a flaconului de reumplere a ţigaretei electronice, aşa cum sunt prevăzute în legislaţia europeană. Deputaţii au adoptat mai multe amendamente care fuseseră iniţial respinse.

Unul dintre amendamente defineşte dispozitivul electronic pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, ţigareta electronică, flaconul de reumplere, pliculeţul cu nicotină pentru uz oral, precum şi produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun. Potrivit unui alt amendament, introducerea pe piaţă a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral care nu respectă prevederile prezentei legi este interzisă. Nivelul de nicotină conţinut în fiecare pouch nu poate depăşi valoarea de 20 mg/pliculeţ.

Vânzarea la automate, interzisă Conform unui alt amendament adoptat luni, se interzice pentru elevii din toate unităţile de învăţământ fumatul, precum şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun. De asemenea, se interzice comercializarea prin automate a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, prevede un alt amendament adoptat. 

Totodată, se interzice vânzarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. 

În scopul verificării vârstei persoanelor care cumpără aceste tipuri de produse vânzătorii pot solicita prezentarea unui document de identitate, potrivit unui alt amendament adoptat luni. Se interzice vânzarea prin dispozitive de tipul easybox/locker a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a recipientelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun. Aceste produse care se comercializează prin intermediul serviciilor de curierat trebuie să aibă tipărit pe colet, în mod cât mai lizibil, mesajul: „Atenţie! Acest pachet conţine produse din tutun şi/sau produse care conţin nicotină. A se verifica vârsta clientului”. 

Amenzi de până la 100.000 lei 

În autorizaţia sanitară de funcţionare a unităţilor care comercializează produse din tutun, ţigarete electronice, flacoane de reumplere pentru ţigaretele electronice, dispozitive electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, (pouch-uri) pliculeţe cu nicotină pentru uz oral şi produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun se introduce o clauză specială de interzicere a vânzării produselor din tutun, ţigarete electronice, flacoane de reumplere pentru ţigaretele electronice, dispozitive electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, (pouch-uri) pliculeţe cu nicotină pentru uz oral şi produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun tinerilor sub 18 ani, mai prevede un alt amendament. Proiectul introduce sancţiuni de până la 100.000 lei, în funcţie de gravitatea faptei. 

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoane împuternicite în acest sens de către Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, de către reprezentanţi ai poliţiei locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne. 

Ministerul Educaţiei stabileşte, prin Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al unităţilor de învăţământ preuniversitar, sancţiunile aplicabile elevilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea/deţinerea şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului, în incinta unităţilor de învăţământ. 

Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentAlimentul care s-a scumpit cu 50% în toată Uniunea Europeană. Prețul a explodat în ultimul an
Articolul următorFlorin Roman, adevărul despre taxele din 2024: „Liberalii au oprit majorările, nu guvernul Ciolacu!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau