Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale. „Mi-am depus astăzi demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale… Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română.”

”Mi-am depus astăzi demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale. 

Am discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR și le mulțumesc pentru susținere și încredere. 

Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română. 

România și Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră națională trebuie apărată cu orice preț. Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara. 

Le mulțumesc tuturor colegilor pentru munca depusă în aceste cinci luni. 
Am depus jurământul ca ministru al Apărării în urmă cu cinci luni și, de atunci, am respectat întocmai ce am jurat cu mâna pe Biblie. 

Am jurat să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru a avea o Armată bine dotată, mai bine motivată și mai bine înzestrată. Și am făcut asta în fiecare zi – am întărit relațiile cu aliații, am urmărit și accelerat programele de înzestrare, am dat un mesaj clar împotriva băieților deștepți cu interese în domeniu, am îmbunătățit cadrul legal, am apărat drepturile celor care servesc patria. 

Vă mulțumesc pentru încredere, pentru mesaje și pentru răbdare.

Mulțumesc și familiei mele pentru susținerea necondiționată în aceste luni, fără de care mi-ar fi fost imposibil să-mi exercit mandatul. 

Am făcut acest pas cu toată conștiința unui om care iubește țara pe care o servește.

Și un gând despre viitor – România este prinsă între unii care au capturat-o și sunt mufați la banii publici și unii care vor să îi dea foc și să o abată de la parcursul proeuropean și euro-atlantic. La mijloc sunt câțiva oameni buni (buni, nu perfecți) care țin echilibrul și direcția corectă – Nicușor Dan, Ilie Bolojan, colegii din USR, de multe ori cu sacrificii enorme. Ei merită în continuare sprijinul și încrederea noastră, a tuturor, poate chiar mai mult decât până acum. 
Dumnezeu să ocrotească România!”

Articolul precedentFlorin Cîțu demontează triumfalismul guvernului Bolojan privind încasările din TVA: E trist și cinic acest entuziasm
Articolul următorGeorge Simion, după demisia lui Moșteanu: „Cu asta nu se rezolva nicidecum problema structurală a unui Guvern incapabil!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau