Președintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că Planul Național de Redresare și Reziliență nu este în impas și România nu se află în situația de a pierde banii europeni. Șeful statului a explicat că în prezent se fac modificări din mers, așa cum se întâmplă și cu planurile elaborate de multe alte state UE.
Klaus Iohannis a precizat că informația legată de o „respingere” a Planului de Redresare și Reziliență și de impunerea unui interval de timp mult prea scurt pentru a se mai putea face corecturi este extrem de exagerată.
„Acest termen stabilit este orientativ, nu este unul ultimativ și deja Comisia Europeană începe să recomande țărilor să lucreze la planuri bune, decât să le termine într-o anumită zi. Noi vom lucra pe PNRR până la fi suficient de bun ca să fie acceptat de Comisia Europeană și, mai important, să fie implementat de noi. Am văzut la televizor tot felul de politicieni din Opoziție care anunță catastrofa. Nu este nicio catastrofă, prima formă de Planul Național a fost discutată cu Comisaia, cu comisari, cu directori de departamente, fiecare și-a făcut observațiile, ministrul de resort s-a întors în țară cu aceste observații, le vom analiza, vom corecta planul, iar vor exista discuții la Bruxelles, vom face ultimele corecturi și planul va merge înainte. Deci acest planl va fi lucrat până va fi foarte bun și va fi implementat,” a afirmat, vineri, Klaus Iohannis.
Președintele a anunțat încă de joi că a convocat pentru luni o întâlnire cu responsabilii care lucrează la Planul național de redresare și reziliență, după ce, în faza negocierilor, Comisia Europeană a respins o serie de componente, cum ar fi cea de finanțare cu circa 3 miliarde de euro a sectorului irigații.