Modificările salariului minim în forma anunţată de Guvern pot afecta întreaga economie a ţării, consideră oamenii de afaceri francezi.
„Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER) atrage atenţia că modificările salariului minim în forma anunţată de Guvern pot afecta întreaga economie a ţării, prin creşterea costurilor cu forţa de muncă, reflectată într-un final în majorarea preţurilor. Aceste modificări, anunţate într-un orizont de timp foarte scurt, impactează predictibilitatea şi stabilitatea fiscală”, arată reprezentanţii Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER), într-un comunicat remis vineri Agerpres.
Potrivit reprezentanţilor investitorilor francezi în România, o asemenea măsură afectează capacitatea întreprinderilor, mai ales a celor mici şi mijlocii, de a ajusta corespunzător bugetele, care sunt stabilite încă de la sfârşitul anului anterior.
„Ne referim aici nu numai la majorările de salarii minime, ci la întreaga grilă de salarizare, care trebuie să fie ajustată în noile condiţii, fără a fi corelată cu productivitatea muncii”, subliniază documentul.
CCIFER aminteşte, de asemenea, că, în termeni de productivitate, România este la finalul listei printre ţările din Uniunea Europeană, în condiţiile în care rata de productivitate ajustată în funcţie de salariu a scăzut în majoritatea sectoarelor, tocmai în urma creşterilor salariale disproporţionate. Efectele acestei majorări vor fi resimţite pe termen lung prin scăderea atractivităţii ţării pentru investitorii străini, prin creşterea costurilor cu forţa de muncă.
Pe de altă parte, stabilirea salariului minim în funcţie de vechimea în muncă va crea o birocraţie excesivă şi va reprezenta un alt argument în defavoarea performanţei, se mai arată în comunicatul CCIFER. În context, organizaţia arată că stimulentele financiare acordate salariaţilor pentru vechimea în muncă trebuie să rămână reglementate prin sporul de vechime şi acordate în baza negocierii dintre partenerii sociali, în funcţie de realităţile economice şi de piaţa din fiecare industrie şi unitate comercială.
„Estimăm că o asemenea măsură va afecta în mod nerezonabil şi nejustificat posibilitatea de a găsi un loc de muncă corespunzător pregătirii şi competenţelor pentru unele persoane ce au o vechime mai mare de 15 ani, care constituie cea mai mare bază de forţă de muncă din România”, subliniază CCIFER.
Comments are closed.