Piaţa moto din România a înregistrat o creştere de 22,8% în primele zece luni ale anului, faţă de datele raportate în aceeaşi perioadă din 2019, relevă statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), publicată luni și prezentate de Agerpres.
Segmentul motocicletelor a consemnat un salt al înmatriculărilor de 9,3%, în timp ce ATV-urile au crescut cu 46%, de la un an la altul. Pe de altă parte, categoria scutere a scăzut cu 9%.
Analiza APIA arată că anul 2020 a debutat cu o creştere consistentă pe piaţa moto din România (30,5% în ianuarie şi 63% în februarie), după care luna aprilie a reflectat impactul pandemiei COVID-19, cu o scădere abruptă de 59,1%. Acelaşi trend a continuat şi în luna mai (-12,9%), după care piaţa a revenit pe plus, în ultimele cinci luni: iunie (+33,8%), iulie (+10,5%), august (+46,3%), septembrie (+68,9%) şi octombrie (82,2%).
În ceea ce priveste topul pe mărci, în primele zece luni din 2020, la motociclete, primul loc este ocupat de BMW – cu 348 de unităţi (20,2% cotă de piaţă), urmat de Honda – cu 319 unităţi (18,5% cotă de piaţă), Kawasaki – cu 209 unităţi (12,2% cotă de piaţă), Yamaha – cu 184 de unităţi (10,7% cotă de piaţa) şi KTM – cu 153 de unităţi (8,9% cotă de piaţă).
De asemenea, la scutere, primele cinci poziţii ale clasamentului sunt ocupate de Piaggio – cu 97 de exemplare, Yamaha (70), SYM (57), BMW (36) şi Honda (24).
La categoria ATV conduce CF MOTO, cu 1.451 de unităţi înregistrate, urmată de Linhai – cu 315 unităţi şi TGB – cu 155 de unităţi.
Din punct de vedere al analizei teritoriale, zonele în care s-au înmatriculat cele mai multe motociclete sunt: Municipiul Bucureşti (706 unităţi şi 41% din total) şi judeţele Ilfov (110 unităţi şi 6,4% din total), Cluj (98 de unităţi şi 5,7% din total), Constanţa (66 de unităţi şi 3,8% din total) şi Sibiu (62 de unităţi şi 3,6% din total).