Mișcare fără precedent pe piața de retail: giganții Ikea și Lidl încearcă o asociere neobișnută, deocamdată doar în Portugalia.

 

Parteneriatul neobişnuit pentru cei doi giganţi din Suedia și Germania, unul în domeniul mobilierului (Ikea) şi celălalt în sectorul alimentar (Lidl), este doar unul local, în apropiere de Lisabona.

Potrivit unui comunicat al IKEA Loures de marți, compania suedeză a anuntat integrarea unui supermarket Lidl de aproximativ 1.400 m2 în zona sa comercială, programată să se deschidă în vara anului 2019.

Obiectivul principal al ambelor companii este de „a împărtăși sinergiile și de a pune la dispoziția clienților lor un număr mai mare de produse și servicii”.

„Suntem foarte entuziasmați de acest parteneriat între IKEA Loures și Lidl Portugalia, ceea ce scoate în evidență importanța confortului pentru consumatorul actual. Este un alt pas de la IKEA către inovare”, a declarat Kevin Coventry, director al IKEA Loures.

Integrarea celor două magazine va fi, pentru moment, „o experiență unică”, spune sursa oficială de la Ikea.

Așa arată zona comercială Ikea Loures:

Articolul precedentȘedință cu toți indicii pe plus, la BVB
Articolul următorDupă rățoiala la bănci, Finanțele cerșesc din nou bani