HIDROELECTRICA MAJOREAZĂ TARIFELE DE LA 1 IULIE: PREȚURILE CRESC CU CIRCA 50% DUPĂ ÎNCETAREA SCHEMEI DE SPRIJIN

HIDROELECTRICA MAJOREAZĂ TARIFELE DE LA 1 IULIE: PREȚURILE CRESC CU CIRCA 50% DUPĂ ÎNCETAREA SCHEMEI DE SPRIJIN
Începând cu 1 iulie 2025, va înceta aplicarea schemei de sprijin pentru clienții finali
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și singurul aflat în proprietatea statului, a anunțat că, începând cu 1 iulie 2025, va înceta aplicarea schemei de sprijin pentru clienții finali. În consecință, prețul final facturat va crește semnificativ, cu aproximativ 50%
Astfel, din luna iulie, prețul final facturat de către Hidroelectrica va fi prețul contractual, respectiv 1,03640 lei/kWh, se arată în notificare.
Prețul final facturat include toate tarifele reglementate stabilite de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, precum și taxele, impozitele sau contribuțiile stabilite prin reglementările în vigoare, ce pot suferi modificări pe perioada derulării contractului ca urmare a modificărilor legislative.
Cel mai scăzut tarif (1,03640 lei/kWh) va fi plătit de locuitorii din București, Ilfov, Giurgiu, Arad, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara, Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea.
Un alt tarif (1,10406 lei/kWh) va fi achitat de consumatorii din următoarele județe: Brăila, Buzău, Galați, Dâmbovița, Prahova, Vrancea, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Satu-Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj și Bistrița-Năsăud.
Cel mai ridicat tarif (1,11905 lei/kWh) va trebui să fie suportat de românii din județele: Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea.
Cu execepția companiei de stat Hidroelectrica, ofertele celorlalți mari furnizori (Electrica, PPC, Premier Energy) se situează la peste 1,5 lei/KWh, adică mai mult decât dublu față de valoarea ainterioară.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 16:23 - Previziunile profesorului Mircea Coșea. Regretatul economist a intuit cu mare precizie efectele escaladării conflictului în Orientul Mijlociu
- 18:27 - Viktor Orban anunță prețuri speciale la carburanți pentru maghiari: măsura intră în vigoare la miezul nopții - VIDEO
- 16:59 - Românii au descoperit locul unde benzina e cu aproape 2 lei mai ieftină. Cozi la graniță pentru un plin mai ieftin
- 09:16 - Ce se întâmplă cu prețurile carburanților, dacă războiul se prelungește? Pentru România, întrebarea nu este dacă motorina se va scumpi, ci cât de repede și cât de mult - ANALIZĂ
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News








