Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului, Ministerului Finanțelor Publice (MFP) și Autorității de Supraveghere Financiare (ASF) să nu modifice Legea nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA).

 

UNTRR solicită Guvernului, MFP și ASF să nu modifice legea RCA, în condițiile în care scrisoarea de la Comisia Europeană este încă secretă. De la intrarea în vigoare a legii 132/2017 asigurătorii RCA au făcut profituri de peste 400 mil. lei, potrivit unui comunicat de presă al uniunii transportatorilor.

Cum motivează UNTRR solicitarea: vor apărea din nou condițiile dezechilibrelor grave în piața RCA și tarifele vor crește accentuat pentru toți deținătorii celor 8,2 milioane de vehicule din România, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice.

Cele mai importante modificări propuse prin proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.132/2017 urmăresc:
– abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative și de vânzare ale poliței de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă (în acest moment plafonate la 25%)
– eliminarea obligației ASF de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, a coeficienților de majorare şi/sau corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă
– eliminarea obligației BAAR de ofertare a primei de asigurare în cazul asiguratului cu risc ridicat.

Articolul precedentRomânia, locul 51 în topul competitivității. Bulgarii ne-au depășit. Sunt pe locul 49
Articolul următorAmericanii lovesc în micile companii chinezești din domeniul Inteligenței Artificiale