Guvernul a decis compensarea accidei la motorină! Premierul Marcel Ciolacu a spus, la începutul ședinței de Guvern, joi, că transportatorii vor avea reduceri până la sfârșitul anului.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul va restitui operatorilor de transport rutier, licenţiaţi în România, jumătate din creşterea accizei la motorină. În total, sunt peste 4.000 de transportatori care vor beneficia de acest sprijin până la sfârşitul anului.

„Continuăm să ne respectăm toate angajamentele faţă de transportatori. După ce am reuşit să reducem preţurile poliţelor RCA, astăzi vom decide să compensăm şi creşterea accizei la motorină”, a afirmat Marcel Ciolacu, în debutul şedinţei de joi a Guvernului.

„Concret, Guvernul va restitui operatorilor de transport rutier, licenţiaţi în România, jumătate din creşterea accizei la motorină. În total, sunt peste 4.000 de transportatori care vor beneficia de acest sprijin până la sfârşitul anului”, a mai explicat premierul.

Marcel Ciolacu: În total, alocăm aproape 600 de milioane de lei pentru cultivatorii de tomate, cartofi şi usturoi românesc, dar şi pentru crescătorii de animale

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că vor fi aprobate, joi, mai multe acte normative care includ măsuri de sprijin pentru fermieri. „În total, alocăm aproape 600 de milioane de lei pentru cultivatorii de tomate, cartofi şi usturoi românesc, dar şi pentru crescătorii de animale”, a mai precizat liderul PSD.

„Mă bucur să văd că ministrul Agriculturii a venit şi în şedinţa de astăzi cu noi măsuri pentru sprijinirea fermierilor români. În total, alocăm aproape 600 de milioane de lei pentru cultivatorii de tomate, cartofi şi usturoi românesc, dar şi pentru crescătorii de animale”, a declarat Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de joi.

Şeful Guvernului a mai spus că „trebuie să creştem producţia românească şi îl încurajez pe ministrul Barbu să continue să vină cu astfel de soluţii pentru ca românii să aibă acces la hrană românească de calitate”.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentDrepturile de ajutor de încălzire, acordate în toamna lui 2023, inclusiv pentru cei care utilizează material lemnos, vor fi menținute în plată
Articolul următorRaport devastator: 200 de mii de români nu își mai pot plăti ratele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau