Tariful gazelor naturale crește pentru populație, în medie, cu 5,83%, începând cu 1 august, a comunicat pe 19 iulie Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
”Având în vedere solicitările furnizorilor de gaze naturale şi în urma analizei minuţioase a costurilor reflectate în preţul final, comitetul de reglementare, aplicând prevederile legale, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru o ajustare, în medie cu 5,83%, a preţului la gazele naturale pentru clienţii finali casnici, începând cu data de 1 august 2018”, anunţa la mijlocul lunii iulie ANRE.
Solicitările au venit ca urmare a faptului că, începând cu data din 1 aprilie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă s-a liberalizat, producătorii având libertatea să vândă gazele naturale la un preţ care nu mai este reglementat.
”În prezent, gazele naturale de provenienţă internă se vând pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, preţul de achiziţie al acestora fiind stabilit în mod liber, pe baza cererii şi a ofertei”, se arată în comunicat.
Preţul gazelor naturale din producţia internă, în perioada ianuarie 2013 – aprilie 2017, prin calendarele de liberalizare stabilite prin memorandumuri şi hotărâri de Guvern, a cunoscut o creştere de la 45,71 lei/MWh la 60 lei/MWh, la consumatorii casnici, potrivit ANRE.
Procentul de creştere a preţurilor la gazele naturale din producţia internă a fost, în perioada ianuarie 2013 – martie 2019, de 75,56%, ANRE menţionând că nu a avut şi nu are competenţe în stabilirea nivelului acestor preţuri.
Comments are closed.