Economia britanică s-a contractat cu un nivel record, 20,4%, în trimestrul doi din 2020, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), conform datelor publicate miercuri de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), transmite Reuters, citat de Agerpres. Este cel mai sever declin raportat până acum de o economie importantă şi este în linie cu estimările analiştilor. Marea Britanie este a şasea economie a lumii.
Conform datelor ONS, economia britanică a intrat în recesiune în trimestrul doi din 2020. În primul trimestru din 2020 PIB-ul Marii Britanii s-a contractat cu 2,2%.
Există semne de redresare, după ce în iunie PIB-ul a crescut cu 8,7% faţă de mai, a informat Oficiul Naţional de Statistică. „Recesiunea a fost determinată de cel mai sever declin trimestrial înregistrat vreodată, în urma pandemiei. Economia a început să se redreseze în iunie”, a apreciat Jonathan Athow de la ONS.
Scăderea trimestrială a economiei britanice în perioada aprilie-iunie din 2020 este mai accentuată decât a zonei euro (12,1%) şi a SUA (9,5%).
În primul semestru din 2020 PIB-ul Marii Britanii s-a contractat cu 22,1%, arată datele ONS, mai puţin decât scăderea economiei Spaniei, de 22,7%, dar mai mult decât dublu faţă de declinul PIB-ului SUA, de 10,6%.
Banca Angliei (BoE) a avertizat săptămâna trecută că se aşteaptă ca economia britanică să aibă nevoie de o perioadă mai îndelungată pentru a-şi reveni la nivelul de dinaintea izbucnirii pandemiei.
Oficialii BoE au anunţat că se aşteaptă ca economia să nu se redreseze la nivelul înregistrat la înaintea pandemiei până la sfârşitul anului viitor. Dar previziunile pe termen scurt sunt mai puţin sumbre. Deşi rata şomajului ar urma să crească la 7,5% până la finalul anului, este un nivel mai redus decât previziunea BoE din mai, de 10%.
De asemenea, în mai Banca Angliei a dat publicităţii ceea ce numeşte „un scenariu ilustrativ”, potrivit căruia Produsul Intern Brut al Marii Britanii se va contracta cu 14% în 2020, urmând să îşi revină cu un avans de 9% în 2021. Săptămâna trecută, oficialii au previzionat că economia britanică se va contracta mai puţin în acest an, cu 9,5% – cea mai slabă performanţă din ultimii 99 de ani – dar sub declinul de 14% estimat în mai.
„Perspectivele privind economia britanică şi cea mondială rămân extrem de nesigure, din cauza evoluţiei pandemiei, a măsurilor luate pentru protejarea sănătăţii publice şi a modului în care guvernele, gospodăriile şi companiile răspuns la aceşti factori”, se arată în comunicatul Băncii Angliei publicat după reuniunea de de politică monetară.