Creșterea economiei bazate pe consum produce dezechilibre tot mai mari. 

 

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a ajuns la 12,045 miliarde de euro în primele nouă luni din acest an, fiind mai mare cu 2,089 miliarde de euro decât cel înregistrat în perioada ianuarie – septembrie 2018, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate luni.

Conform INS, în primele nouă luni ale anului în curs, exporturile FOB au însumat 51.846 miliarde de euro, iar importurile CIF au atins 63.891 miliarde de euro. De asemenea, în aceeaşi perioadă, exporturile au crescut cu 2,0%, iar importurile cu 5,1%, comparativ cu intervalul similar din 2018.

Datele INS arată că, în luna septembrie 2019, exporturile FOB au ajuns la 6,099 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 7,288 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,189 miliarde de euro. Faţă de luna septembrie 2018, exporturile din luna septembrie 2019 au crescut cu 4,4%, iar importurile cu 7,0%.

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2019, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor au fost deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,4% la export şi 37,1% la import) şi alte produse manufacturate (32,2% la export şi respectiv 30,5% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada de referinţă a fost de 39,758 miliarde de euro la expedieri şi de 47,688 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 76,7% din total exporturi şi 74,6% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2019 a fost de 12,088 miliarde de euro la exporturi şi de 16,203 miliarde de euro la importuri, reprezentând 23,3% din total exporturi şi 25,4% din total importuri.

Articolul precedentVine recesiunea? Două dintre marile economii ale lumii stagnează
Articolul următorRomânia, codașa Europei la angajarea persoanelor de peste 55 ani