Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care compania Engie România SA preia Wirom Gas SA. Autoritatea de Concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Engie România are ca principal obiect de activitate furnizarea gazelor naturale în România, atât pentru clienți persoane fizice, cât și pentru clienți persoane juridice.
Engie România SA face parte din Grupul internațional Engie S.A., care mai deține în România: Distrigaz Sud, Rețele SRL, Engie Servicii SRL (fosta Distrigaz Confort SRL), Alizeu Eolian SA., Brăila Winds SRL și Engie Building Solutions SRL.
Wirom Gas SA este prezentă atât pe piețele distribuției şi furnizării gazelor naturale, cât și pe piaţa serviciilor tehnice de verificări, revizii și reparații ale instalațiilor de utilizare a gazelornaturale și serviciilor de mentenanță asociate.