Pensionarii mineri au ieșit în stradă după recalcularea pensiilor care le-ar fi micșorat, pe hârtie, veniturile. Ei uită, însă, că în trecut, companiile în care au lucrat au fost printre cei mai mari datornici la stat, potrivit Realitatea Plus.
Românii au plătit din buzunarul propriu datorii de câteva miliarde de euro ale companiilor falimentare de stat, printre care și ale companiei naționale a huilei, arată o anchetă jurnalistică din anul 2018. Pe atunci, marile companii unde statul era acționar, aveau restanțe la bugetul de asigurări sociale de 4 miliarde de euro.
Unul dintre cei mai mari debitori la bugetul de stat este Compania Națională a Huilei. În 2010, debitele CNH depășeau un miliard de euro. După mai multe ștergeri de datorii, restanțele au ajuns, în septembrie 2017, la 800 de milioane de euro.
Problemele CNH au apărut în 2008, când statul a început să diminueze subvenția anuală pe care o acorda companiei. În plus, CNH nu a încasat la timp nici banii pe producția livrată altor companii de stat. Din această cauză, CNH nu a mai plătit la timp impozitele la stat.
Pe lângă neacordarea la timp a subvențiilor și neîncasarea banilor la timp pe producție, CNH a mai avea o mare problemă.
„Numirile, pe criterii politice. De regula cu oameni mai putin priceputi si obedienti partidelor care le auasigurat numirea in functie” spunea, în 2018, Gelu Diaconu, fost președinte al ANAF
În anul 2012, toate activele Companiei Naționale a Huilei au fost date în plată către ANAF, pentru stingerea parțială a datoriilor. Statul Român a adus aceste active ca aport ulterior la capitalul social al unei noi societăți, Societatea Națională a Huilei SA, care ulterior a fost absorbită de Complexul Energetic Hunedoara SA.
Florin Cîțu, atac frontal la PSD, după marea recalculare a pensiilor: „Socialiștii chiar sunt mizerabili”
Acesta a și fost momentul în care societatea a început să acumuleze datorii restante față de bugetul statului.
Șeful Comisiei Economice din Senat de la acea vreme spunea că situația se va agrava, dacă Guvernul nu va lua decizii concrete:
Dar va trebui acoperită gaura de undeva. De unde luăm acești bani? Ori din Pilonul 2 de pensii, ori din taxarea sectorului privat, că din altă parte n-ai de unde să iei”, a spus Florin Cîțu, senator PNL.
În plus, CEH nu a plătit nici dările angajaților către stat, odată cu transferarea dărilor de la angajator la angajat. Fapt care a dus la majorarea datoriilor față de bugetul statului. Datoria totală pe primele 4 luni ale anului 2018 a fost de peste 31 de milioane de lei.
Fosta șefă a casei naționale de pensii, Doina Pîrcălabu, a propus modificarea Legii pensiilor după ce a văzut că marile companii de stat nu reușesc să achite contribuțiile la buget.
„Inițial, în Legea 19, acordarea drepturilor de pensie se făcea în condițiile achitării obligațiilor fiscale, adică a contribuțiilor. Înregistrându-se aceste debite, la marii angajatori, legea a fost modificată foarte repede, în 2002, în sensul în care drepturile de pensie să nu fie alterate de condiționalitatea plății contribuțiilor” , a spus Doina Pârcălabu, fost președinte al CNPAS.
În 2016, CEH a intrat în insolvență. Din companie s-au desprins, în 2023, după ce statul a șters din nou datorii de milioane de euro, active ce au fost transferate pe Complexul Energetic Valea Jiului. O societate cu același profil de activitate. În iulie 2024, judecătorul sindic de la Tribunalul Hunedoara a admis, într-un final, intrarea în faliment a Complexului Energetic Hunedoara.