Începând de marți, 4 decembrie 2018, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul să aplice cote reduse de TVA (în unele cazuri super reduse sau zero), la publicațiile digitale. Ieri a fost ziua în care a intrat în vigoare Directiva Consiliului (UE) 2018/1713 din 6 noiembrie 2018 de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește cotele taxei pe valoarea adăugată aplicată cărților, ziarelor și periodicelor, se spune într-un comunicat al Federația Editorilor Europeni.
După salutarea adoptării acestei legi fundamentale, Federația Editorilor Europeni ar dori să mulțumească din nou tuturor statelor membre pentru sprijinul lor, precum și tuturor membrilor Federației pentru munca lor neîntreruptă în această privință
Rudy Vanschoonbeek, președintele Federației Editorilor Europeni, a declarat: „Vrem acum să încurajăm toate statele membre care nu au făcut încă acest lucru să profite de această minunată oportunitate și să reducă la minimum povara fiscală pe care o are lectura în întreaga Uniune”.