Trei proiecte vor fi pe masa premierului Viorica Dăncilă pentru a alege autostrada cap-coadă pe care o va face cu finanțare de la bugetul de stat.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, vineri, la Suceava, că premierul Viorica Dăncilă va decide, în perioada următoare, care este autostrada ce se va realiza în această guvernare cu finanţare de la stat, după ce i-a transmis trei propuneri din care să aleagă.
Cuc nu a precizat, însă, care sunt cele trei propuneri.
”Doamna prim-ministru a vorbit despre un proiect de infrastructură, de autostradă, cap-coadă, pe care s-o facem pe buget de stat, deci nu vorbim de fonduri europene (…) I-am prezentat care ar fi viziunea noastră, a Ministerului Transporturilor, acele obiective. Vorbim de un proiect matur, nu vorbim de un proiect care să înceapă de la zero (…) Am discutat trei proiecte cu doamna prim-ministru. Urmează să luăm decizia în perioada imediat următoare (…) Decizia o să o ia doamna prim-ministru în urma evaluărilor pe care le facem în momentul de faţă (…) Dânsa va anunţa care va fi acel proiect”, a spus Cuc.
Totodată, Răzvan Cuc a precizat că, în 2017, în timpul guvernării Mihai Tudose, a propus ca autostrada Braşov-Comarnic să se realizeze cu fonduri de la bugetul de stat, dar nu s-a înţeles cu premierul de la acea vreme, care dorea angajarea unui credit de la Banca Mondială pentru studiu de fezabilitate (SF), ideea fiind abandonată.
”În 2017, mi-am dorit foarte mult ca unul dintre proiectele finanţate de la bugetul de stat să fie, în momentul acela, proiectul Braşov-Comarnic (…) Se putea face şi, dacă ar fi fost început atunci, cred că acum aveam un stadiu fizic destul de avansat, pentru că procedura pe buget de stat nu implică alocarea sumelor de bani (…) Banii se alocă anual, e o investiţie multianuală (…) Am avut nişte mici diferenţe cu domnul Tudose, care nu înţelegea foarte bine proiectele de infrastructură, şi a fost abandonat (proiectul – n.r.). Dânsul, la momentul acela, voia să mai luăm un împrumut de la Banca Mondială, de vreo 32 de milioane, să revizuim SF-ul. Eu cred că românii s-au săturat de revizuit SF-uri pe proiecte pe care le avem. Dacă fac un obiectiv nou e altceva, dar un obiectiv unde avem deja documentaţii, alea trebuie lansate imediat.