Efectele în lanț ale scumpirii gazelor naturale ar putea ducea la scăderea nivelului de trai al românilor la valorile din urmă cu un deceniu, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă.  Președintele Asociației, Dumitru Chisălița, atrage atenția că guvernanții continuă să mimeze dialogul și interesul față de categoriile de consumatori expuse direct valul de scumpiri.

„Măsuri populiste, amatorismul și incompetenta ne-au adus aici”, afirmă Dumitru Chisăliță.

„Întâlnirea de la Guvern de zilele trecute, care a venit la 2 săptămâni după scrisoarea deschisă de Asociația Energia Inteligentă, prin care sesizam necesitatea unui Plan de Măsuri de Urgență Energetică, care să prevadă măsuri de diminuare a impactului creșterii prețului la gaze și energie electrică, a fost doar un de gest de PR. La această întâlnire nu au fost prezenți reprezentanții consumatorilor casnici și al firmelor consumatoare. Au fost prezente instituțiile, care au arătat că vinovatul este CO2 – creșterea prețului certificatelor de CO2 determină scumpirile de pe piața de energie. Certificate CO2 nu au nimic cu scumpirile la gaze, unde este marea problema a consumatorilor – creșteri de peste 100%. Certificatele de CO2 au creat scumpiri pe piața de energie electrică de cca 4%, adică nici aici nu reprezintă cauza principală”, afirmă Chisăliță.

Potrivit acestuia, cauzele reale sunt tranzacțiile speculative realizate de furnizori și distribuitori. De exemplu, „exportul gazelor naturale prin contracte pe termen mediu și lung și importul pe perioade scurte la prețuri SPOT – GRP a fost o măsură care a determinat creșterea importurilor de gaze. Mai mult gazele exportate s-au achizitionat pe baza de contracte anuale, adică la prețurile stabilite anul trecut cu livrare pentru anul 2021, în timp ce importurile sunt achiziționate SPOT, în funcție de cererea imediată, la prețuri mai mari” se arată în analiză.

„În al treilea rând, cererea mult mai mare decât oferta. Chiar dacă această situație este generată de declinul natural al zăcămintelor de gaze, el vine și pe fondul unei creșteri a cererii ”forțate” prin politici neadecvate de ”racordări gratuite”. În această vară cantitățile puse pe piață au fost cantități mici, fapt ce a ”simulat” o continuă discrepanță între cerere și ofertă. Această situație se prelungește aparent inexplicabil de 3 luni, dar nu orice luni ci luni de vară. Este o altă cauză care a determinat creșterea prețului la gazele tranzacționate pe bursă.”

PANICA DIN PIAȚĂ PE FONDUL LIUIPSEI DE INFORMAȚII

Dumitru Chisăliță punctează și comportamentul Autorității Naționale pentru Reglementare în Domeniul Energiei. „ANRE, care are obligația de a realiza un raport privind prețurile medii de tranzacționare a gazelor, publică rapoartele cu întârziere de 4-5 luni, fapt care a contribuit esențial în această vară la crearea unei panici pe piața gazelor naturale, esențială pentru creșterea prețului gazelor naturale.”

O altă cauză sunt politicile publice neadecvate, de creștere a cererii de gaze naturale în contextul lipsei efective a resursei de gaze, și de stimulare a importurilor, precum și schimbarea rutelor de gaze din Europa de Sud Est, odată cu sistarea livrărilor din Ucraina în Sudul Europei și implicit modificările aduse în acoperirea cu surse a determinat și modificări importante în nivelul prețurilor gazelor importate în România.

SCUMPIREA GAZELOR VA ROSTOGOLI CELELATE PREȚURI

„Efectele acestor scumpiri sunt creșteri de preț al mărfurile cuprinse între 25 – 140%, iar sărăcia energetică va crește de la 17,5% la cca 42%. Astfel, conform datelor unui studiu AEI românii se vor întoarce la nivelul de trai de acum 10 ani.

Legea consumatorului vulnerabil, este o măsură necesară, dar infimă față de situația dezastruoasă spre care ne îndreptăm. În acest moment problema principală se găsește la nivelul societăților comerciale, în special la nivelul celor pentru care energia reprezintă o componentă importantă în costul de producție.

(….) Asta determină să lăsăm discuțiile și să începem să acționăm, cât mai avem timp, să salvăm ce mai putem salva. Ceasul ticăie și în câteva luni de zile anumite acțiuni vor fi ireversibile, a avertizat Chisăliță.

Articolul precedentSe scumpește RCA, majorări SEMNIFICATIVE pentru șoferii mai tineri de 30 de ani
Articolul următorCea mai importantă descoperire din America pentru europeni