Anunț șoc pe piața marilor rețele de magazine. Un mare lanț de hypermarketuri vinde tot ce are în România și pleacă. Afacerile vor fi preluate de un mare competitor al său.

Surse au declarat că tranzacţia ar urma să se semneze în această săptămână şi vizează cele zece hipermarketuri şi alte câteva magazine de proximitate modernă sub brandul Cora.

Pentru operaţiunile de pe plan local ale Cora – cel mai mic retailer internaţional ca cifră de afaceri şi totodată unul dintre cei mai puţin extinşi – şi-au manifestat interesul şi alţi jucători mari din piaţă, mai spun sursele ZF.

Aceasta nu este prima încercare de vânzare a companiei, însă acţionarii nu sunt mulţumiţi de rezultatele locale şi caută cumpărător. Deşi au mai fost discuţii de-a lungul timpului, chiar şi cu Carrefour, până acum ele nu s-au concretizat. De această dată însă, prin această tranzacţie, Cora îşi face exitul din România.

Cora a închis anul 2021 cu afaceri de 1,55 mld. lei, cu 5% mai mici decât în 2020, fiind singurul retailer pe minus în al doilea an de pandemie. Mai mult, pierderile nete au fost de 43 mil. lei, faţă de 4,8 mil. lei profit net în 2020.

De partea cealaltă, Carrefour a obţinut local în 2022, vânzări cu TVA de 2,6 mld. euro. Businessul a crescut, fără a ţine cont de expansiune, cu 9% în România anul trecut, acesta fiind al doilea cel mai bun ritm din Europa, după cel din Polonia. Compania are local circa 400 de magazine sub mai multe formate, precum hipermarketuri, supermarketuri, proximitate şi discount. Acestora li se adaugă operaţiunile online.

Pentru piaţa de retail alimentar, aceasta este una dintre cele mai mari tranzacţii din ultimii ani. Istoric, au fost trei dealuri majore – preluarea Profi de către fondul de investiţii Mid Europa Partners, în 2016, în schimbul sumei de 533 mil. euro, exitul Real prin vânzarea hipermarketurilor către Auchan (20 de magazine mari pentru 250 mil. euro) şi intrarea Lidl pe piaţă prin achiziţia Plus Discount (circa 200 mil. euro). Pe locul patru vine preluarea Billa de către Carrefour. Această tranzacţie dintre Carrefour şi Cora ar fi astfel pe locul cinci, conform calculelor ZF.

Articolul precedentGrevă a sindicaliștilor – Proteste în București și alte 26 de direcții teritoriale – Ce revendică angajații
Articolul următorAutoritatea de Supraveghere Financiară poate să dispară în câțiva ani, din cauza politicilor financiare păguboase

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau