Alimentarea României cu gaze naturale din Rusia, care trec prin Ucraina, u este afectată, pe moment, de criza militară. Dacă vor fi întreruperi de alimentare, fluxul de gaze poate fi redirecţionat prin alte puncte de intrare în ţară, a anunțat Transgaz.
Oficialii companiei au declarat, pentru Agerpres, că nu sunt probleme cu importurile prin Ucraina, iar Transgaz a pregătit toate scenariile posibile, astfel încât alimentarea cu gaze a României să nu fie afectată.
România importă în prezent, din Rusia, via Ucraina, circa un sfert din consumul național zilnic de aproximativ 40 de milioane de metru cubi de gaze naturale.
În aceste condiții, chiar dacă livrările din Ucraina ar fi stopate, fluxurile de gaze pot fi redirecţionate rapid prin punctul de intrare de la Negru Vodă şi prin alte puncte.