Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele trei luni din 2024 cu 6,78%, comparativ cu perioada similară a anului 2023.

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele trei luni din 2024 cu 6,78%, comparativ cu perioada similară a anului 2023, totalizând 37.686 unităţi, din care 73,48%, respectiv 27.695, sunt societăţi cu răspundere limitată (SRL), conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), consultate de AGERPRES.

Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 8.702 (plus 5,89%, comparativ cu ianuarie-martie 2023) şi în judeţele Ilfov – 2.115 (minus 1,08%), Cluj – 1.947 (minus 7,81%), Timiş – 1.630 (minus 10,08%), Iaşi – 1.554 (minus 5,59%) şi Braşov – 1.360 (minus 12,99%).

La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat în primul trimestru din 2024 în judeţele Covasna – 179 (în scădere cu 32,96% faţă de perioada similară din 2023), Tulcea – 237 (minus 13,5%), Ialomiţa – 258 (minus 1,53%) şi Caraş-Severin – 268 (minus 12,99%).

Potrivit ONRC, domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (7.273; minus 7,24%, comparativ cu primele trei luni din 2023), transport şi depozitare (4.674; plus 4,21%) şi construcţii (3.715; minus 11,97%).

În martie 2024 au fost înmatriculate 12.577 persoane fizice şi juridice, cele mai multe în Bucureşti (2.968) şi în judeţele Ilfov (721), Cluj (606), Timiş (584) şi Iaşi (538).

Articolul precedentRomânia are de plătit pensii pentru aproape 5 milioane de persoane. Care este pensia medie
Articolul următorSchimbare majoră în sistemul de pensii din România