Constructorul auto german Mercedes-Benz şi-a apărat cu succes titlul de cel mai mare producător mondial de automobile de lux, după ce şi-a devansat rivalii BMW AG şi Audi pentru al patrulea an consecutiv, transmite Bloomberg.

 

Vineri, producătorul a informat că livrările sale de vehicule marca BMW au crescut anul trecut cu 2%, până la 2,17 milioane de autoturisme. Anterior, Mercedes-Benz a informat că livrările sale au crescut cu 1,3%, până la un nivel record de 2,34 milioane vehicule. Audi se situează pe locul trei.

Pe viitor, BMW mizează pe o uşoară creştere a vânzărilor la nivel de grup în acest an, graţie unei creşteri solide a vânzărilor pe piaţa din China. În schimb, în Europa, vânzările BMW ar urma să fie comparabile cu cele din 2019.

Cererea pentru vehiculele premium s-a dovedit a fi mai rezistentă decât pe segmentul vehiculelor de masă, unde vânzările au scăzut în unele regiuni ale lumii afectate de încetinirea creşterii economice şi tensiunile comerciale.

„Graţie ofensivei noastre de produs, am reuşit din nou să ne majorăm vânzările la un nou record în 2019. Sunt încrezător că vom continua acest drum de succes şi în actualul an”, a declarat directorul de vânzări de la BMW, Pieter Nota.

Anterior, directorul de vânzări de la Audi, Hildegard Wortmann, a declarat şi el că noua linie de produse ar trebui să ajute marca de lux a grupului Volkswagen să recupereze terenul pierdut în faţa rivalilor Mercedes-Benz şi BMW în ultimii ani. La nivel global, livrările Audi au crescut anul trecut cu 1,8%, până la 1,85 milioane de autoturisme.

Articolul precedentProiectele de infrastructură ajung la 3 miliarde de lei, anul acesta
Articolul următorSurpriză neplăcută pentru șoferi în stațiile de benzină. Prețurile cresc din nou