Washingtonul și Taipei au semnat oficial joi acordul comercial anunțat la mijlocul lunii ianuarie, care prevede reducerea de la 20% la cel mult 15% a taxelor vamale pentru mărfurile taiwaneze importate în Statele Unite, potrivit AFP. Nivelul noilor tarife este similar cu cel aplicat produselor europene și japoneze.

Conform unui comunicat al Biroul Reprezentantului pentru Comerț al Casei Albe (USTR), acordul include și angajamente din partea guvernului taiwanez pentru eliminarea practicilor comerciale considerate neloiale și pentru facilitarea accesului produselor americane pe piața insulei.

Reprezentantul USTR, Jamieson Greer, a declarat că documentul va consolida lanțurile de aprovizionare, în special în sectorul high-tech, pe fondul relației economice îndelungate dintre cele două părți.

Acordul mai prevede eliminarea sau reducerea a 99% dintre barierele tarifare impuse de Taiwan produselor americane, precum și diminuarea barierelor netarifare în domenii precum autovehiculele, produsele farmaceutice și dispozitivele medicale. Totodată, Taipeiul s-a angajat să respecte standardele americane în aceste sectoare și să consolideze protecția proprietății intelectuale, legislația de mediu și condițiile de muncă, în linie cu normele Organizația Internațională a Muncii.

În plus, Taiwanul va achiziționa produse americane, inclusiv gaze naturale lichefiate și petrol în valoare de peste 44 de miliarde de dolari și echipamente pentru rețele electrice de 25 de miliarde de dolari.

Președintele Donald Trump a transformat taxele vamale într-un instrument central al politicii comerciale și diplomatice americane, însă aplicarea acestora ar putea fi analizată în curând de Curtea Supremă a SUA, care urmează să decidă dacă măsurile respectă Constituția.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentCălin Georgescu ajunge astăzi la Tribunalul București. Decizie crucială privind controlul judiciar-FOTO/VIDEO
Articolul următorRomânia a intrat oficial în RECESIUNE. Măsurile de austeritate ale guvernului Bolojan au blocat economia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau