Afacerile cu flori înregistrează, în aceste zile, cele mai ridicate vânzări. De 8 Martie, peste 10 milioane de românce sărbătoresc ,,Ziua Femeii’’ și ce poate fi mai nimerit drept cadou decât un buchet de flori.

Un calcul simplu arată că florile oferite doamnelor și domnișoarelor de 8 Martie costă peste 20 milioane de euro, dacă luăm în calcul că măcar o treime dintre acestea primesc un buchet care costă, în medie, 30 de lei.

Potrivit unui studiu realizat de o firmă de profil, cele mai căutate flori sunt, de 8 Martie, cele specifice primăverii, precum ghioceii, freziile, zambilele, lalelele sau narcisele. Cele mai apreciate flori de către români sunt însă trandafirii.

Cert este că, pentru firmele din domeniu, vânzările de 8 Martie reprezintă o mare parte din cifra de afaceri la nivelul întregului an.

Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță Frames, afacerile din comerțul cu ridicata al florilor (CAEN 4622) au depășit, în 2017, nivelul de 336 de milioane de lei. Și profitul companiilor din domeniu a crescut semnificativ, la 26,1 milioane de lei în 2017, fiind cu aproape 10 milioane mai mare decât în 2016.

,,Pe fondul consolidării puterii de cumpărare și extinderii ofertei de servicii, piața florilor din România a continuat să crească în 2018, datele preliminare indicând un avans între 15-20% față de anul precedent. Iar 2019 a pornit sub auspicii, de asemenea, foarte favorabile, business-ul din acest sector urmând să treacă, cel mai probabil, de nivelul de 350 milioane de lei’’, estimează analiștii Frames.

În sectorul comerțului cu ridicata al florilor erau înregistrate, în 2017, 523 de companii. ,,Numărul firmelor, în prezent, este aproape dublu față de cel înregistrat în 2010, semn al interesului investitorilor pentru acest sector. De exemplu, dacă în 2010 activau 298 de firme, în 2016 se ajunsese la 498 de companii’’, spun analiștii.

Statistica arată că cele mai multe companii activează în București și Ilfov (263), urmate de județele Cluj (52), Iași (49), Argeș (43), Brașov (42), Mureș și Timiș (33) și Sibiu cu 30 de firme specializate în comerțul cu ridicata al florilor și plantelor.

În sectorul afacerilor cu flori activează peste 1200 de angajați. Potrivit analiștilor de la Frames, dincolo de datele comunicate la Ministerul Finanțelor și Registrului Comerțului, business-ul din acest domeniu trebuie privit într-o dimensiune mult mai largă.

,,Comerțul cu ridicata al florilor acoperă doar o parte din afacerile din acest sector, reprezentând tranzacțiile provenite în principal din importuri.  În comerțul cu amănuntul activează însă și companii care produc flori în țară și pe care le vând în regie proprie. În plus, există în continuare o piața neagră a florilor care se află la un nivel ridicat, atât din prisma volumului vânzărilor cât și a personalului angajat’’, arată studiul Frames.

 

CINE FACE JOCURILE ÎN COMERȚUL CU FLORI

 

Primii trei jucători din piața de flori din România activează în jurul Capitalei, în concordanță cu vânzările semnificative din această zonă.

Flowers Market Holland SRL (Ilfov) este liderul clasamentului, cu afaceri de 26 de milioane de lei în 2017 și un profit de 1,22 milioane de lei. Urmează firma bucureșteană Flor de Los Andes  SRL, cu un business de 16,8 milioane de lei și un profit de 1,21 mil. lei și Tri’as Amway SRL (București) cu afaceri de 13,7 mil.lei și un profit de 1,82 mil.lei.

În top 10 cei mai importanți comercianți cu ridicata de flori și plante urmează Stanjenel SRL din Brașov, Hortigala SRL din Covasna, B&P Floral Connection (București), Flex for future SRL (Sibiu), TMT Flowers SRL (Neamț), City Garden Distribution SRL (București) și Floria International Wholesale SRL (București), aceste companii înregistrând, împreună, afaceri de 64 de milioane de lei.

Pe ansamblu, 495 dintre cele 523 de companii fac parte din zona microîntreprinderilor, cu business-uri vulnerabile din punct de vedere financiar.

,,Chiar dacă media cifrei de afaceri din acest sector a crescut de la 493.000 lei în 2013 la 645.000 lei în 2017, iar cea a profitului net a avansat de la 16.500 lei la 50.100 lei, aproape jumătate dintre firme (247 companii) prezintă un risc foarte mare și numai 102 de companii au un risc investițional scăzut. Această situație este cauzată de lipsa capitalului investițional care le face, pe cele mai multe, vulnerabile în caz de criză, orice blocaj pe lanțul comercial fiind de natură să creeze dificultăți operaționale’’, arată analiza Frames. Statistica arată că firmele din acest sector raportau datorii de peste 200 milioane de lei, cu o medie de 434.000 lei în 2017.

 

FLORĂRIILE VIRTUALE, ÎN TREND

Potrivit analizei Frames, piața florilor din România se află în plin proces de maturizare și consolidare.

Într-un sector în care transportul și depozitarea sunt esențiale, având în vedere marfa perisabilă, companiile care au investit semnificativ în domeniu au ajuns să controleze mare parte din piață, dovadă rezultatele financiare.

,,Pe fondul competiției acerbe, multe dintre companii au înțeles că viitorul îl reprezintă dezvoltarea la nivel de rețea (import/producție-distribuție-comercializare), iar potențialul de investiție în acest sens este unul foarte ridicat. Dincolo de dezvoltarea rețelelor de florării, un trend tot mai puternic în piață îl reprezintă dezvoltarea serviciilor online. Floria sau Floridelux sunt doar două dintre cele mai cunoscute exemple de business-uri cu flori pe internet care au investit în platforme de comenzi online și în centre de distribuție la nivel urban. A cumpăra flori de pe telefonul mobil reprezintă, în 2019, o opțiune tot mai populară’’, arată analiza Frames.

 

FEMEILE, MAJORITARE ÎN ROMÂNIA

 

Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, din cele 19,644 milioane de persoane care la 1 ianuarie 2017 aveau reşedinţa obişnuită pe teritoriul României pentru cel puţin 12 luni, circa 10,041 milioane erau femei, reprezentând 51,1% din totalul populaţiei rezidente.

Dintre acestea, 5,504 milioane locuiau în mediul urban, reprezentând 52,3% din totalul populaţiei urbane. În mediul rural, ponderea populaţiei feminine era de 49,8%.

Statistica arată, pe de altă parte, că populaţia feminină este mai „îmbătrânită” decât cea masculină cu 3,3 ani. Dacă vârsta medie naţională este de 41,7 ani, vârsta medie feminină  este de 43,3 ani, iar vârsta medie masculină de 40 ani.

 

Articolul precedentVești bune pentru românii cu credite în lei
Articolul următorEugen Teodorovici vrea comisie pentru aducerea rezervei de aur în țară