ANAF a dat sancțiuni contravenționale de 3,5 milioane de euro în urma controalelor antifraudă făcute de la începutul anului

Inspectorii ANAF vor avea dreptul să poarte arme, în timpul controalelor
Agenția Națională de Administrare Fiscală a aplicat în primele 5 luni ale anului sancțiuni contravenționale (amenzi și confiscări) de 171 milioane lei, mai puțin de 3,5 milioane de euro.
Astfel, în perioada ianuarie - mai 2024, s-au realizat 9.393 inspecții fiscale, pentru care au fost stabilite sume suplimentare în valoare de 1,29 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, când s-au realizat 8.608 inspecții, pentru care au fost stabilite sume suplimentare în valoare de 927,71 milioane de lei.
"Aceste rezultate nu sunt întâmplătoare, ci sunt rodul unei strategii bine structurate de gestionare a riscului fiscal și de revizuire a proceselor interne. Angajamentul nostru este clar: prin intermediul digitalizării ne rafinăm activitatea pentru a ne asigura că sistemul fiscal românesc este echitabil și eficient, sprijinind dezvoltarea economică durabilă a țării", a transmis ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, potrivit Agerpres.
În perioada ianuarie-mai s-au emis 8.240 notificări de conformare, pentru riscuri fiscale estimate de 3,075 miliarde de lei, o creștere de aproximativ 202% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, când s-au transmis 2.724 notificări de conformare, pentru riscuri fiscale estimate de 238,14 milioane de lei.
De asemenea, s-au realizat 11.150 verificări documentare, pentru care au fost stabilite sume suplimentare în valoare de 329,087 milioane de lei, în creștere cu aproximativ 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, când s-au transmis 10.186, pentru care au fost stabilite sume suplimentare în valoare de 313,61 milioane de lei.
Potrivit Ministerului Finanțelor, în vederea creșterii conformării la declarare a contribuabililor, ANAF, prin structurile de control fiscal, desfășoară în prezent, două tipuri de acțiuni care presupun interacțiunea de la distanță cu contribuabilul.
Citește detalii pe Realitatea Financiară.
Astfel, una dintre acțiuni se referă la emiterea Notificării de conformare, care reprezintă un document prin care organul de inspecție fiscală transmite contribuabililor/plătitorilor prezumtivi a fi selectați pentru efectuarea inspecției fiscale riscurile fiscale identificate, în scopul reanalizării situației fiscale și îndeplinirii obligațiilor fiscale conform prevederilor legale, ori a clarifica riscurile fiscale notificate, după caz.
Cea de-a doua acțiune vizează efectuarea de acțiuni de verificare documentară, care constau în realizarea unei analize a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum și pe baza oricăror informații și documente transmise de terți sau deținute de organul fiscal, care au relevanță pentru determinarea situației fiscale.
Contribuabilii cu risc fiscal ridicat sunt supuși acțiunilor de control fiscal, respectiv: inspecția fiscală în cazul contribuabililor care, urmare Notificării de Conformare, nu corectează și nu clarifică riscurile fiscale pentru care au fost notificați și controlul antifraudă în cazul contribuabililor pentru care există indicii de evaziune fiscală.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News





















