Băncile au obținut un profit net de 4,5 mld. lei după primele opt luni din 2020

Foto ilustrativ
Economia a scăzut în primul semestru (S1) din acest an cu 4,6% pe seria brută și cu 3,9% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu S1/2019
Sistemul bancar, principalul finanțator al economiei României, a obținut în primele opt luni din 2020 un profit net de aproape 4,5 mld. lei, în condițiile creșterii creditării în această perioadă cu un ritm mediu de 5,4%, potrivit mediafax. Mai exact, la finalul lunii august profitul net al sistemului bancar românesc a ajuns la 4,465 mld. lei, după cum reiese din datele prezentate recent la un eveniment de Cristian Popa, membru al consiliului de administrație al BNR.
Câștigurile mari ale băncilor vin pe fondul unei creșteri moderate a creditării și în contextul declinului economiei, din cauza blocajului determinat de pandemia de coronavirus. Pe ansamblul primelor opt luni din 2020, soldul creditului privat a înregistrat o creștere medie de 5,4% față de ianuarie - august 2019, iar în august 2020 creditarea a avut un avans de 0,9% față de iulie 2020 și de 3,7% comparativ cu august 2019.
Economia a scăzut în primul semestru (S1) din acest an cu 4,6% pe seria brută și cu 3,9% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu S1/2019, după cum a anunțat Institutul de Statistică. În condițiile în care la sfârșitul primului semestru din 2020 profitul net din bankingul românesc ajunsese la 2,74 mld. lei, reiese că în iulie și august băncile au mai adunat câștiguri de 1,72 mld. lei.
Până acum, dintre băncile mari, doar BCR a raportat rezultatele financiare pentru primele nouă luni din 2020. A doua cea mai mare bancă de pe piața locală după active a obținut în perioada ianuarie - septembrie 2020 un profit net de 845,8 mil. lei (175,2 mil. euro), de 2,4 ori mai mare față de câștigul din nouă luni din 2019. Creșterea substanțială a profitului BCR din 2020 vine și pe fondul comparației cu un rezultat slab raportat pentru primele 9 luni din 2019, din cauza unui provizion excepțional legat de activitatea BCR Banca pentru Locuințe în trimestrul al doilea din 2019. Din cauza acestui provizion în primul semestru din 2019 BCR raportase o pierdere netă de 20,8 mil. lei, iar după nouă luni din 2019 obținuse un profit net de doar 348,8 mil. lei.
Privind retrospectiv situația la nivelul întregului sistem bancar, se observă că după primele nouă luni din 2019 câștigul net în bankingul românesc a fost de circa 5 mld. lei, în scădere cu 12,6% față de profitul din același interval din 2018, conform datelor preliminare ale băncii centrale. Pe ansamblul întregului an 2019, când creditarea a crescut cu un ritm mediu anual de 7,6%, profitul raportat de sistemul bancar a ajuns la 6,33 mld. lei, cu 7,3% sub câștigul record din anul 2018, de 6,83 mld. lei.
În 2020, la nivelul întregului sistem bancar românesc, semnale favorabile în privința profitabilității au fost vizibile încă din primele luni ale anului. După primul trimestru din 2020, sistemul bancar avea un câștig de circa 1,6 mld. lei, iar până la jumătatea anului profitul băncilor s-a majorat de 1,71 de ori.
Sursa: Realitatea Financiara
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News


























