Liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a avertizat miercuri pe directorul de la Antifraudă, împreună cu șefii de Direcția sanitară și Protecția consumatorilor, cu privire la calitatea produselor agroalimentare venite din import. Premoniție sau ordin, vorbele lui Dragnea s-au transformat în fapte în aceeași zi.

 

 

Avertismentul transmis de Dragnea, miercuri, la Colibași, Giurgiu:

„Transmit un ultim avertisment celor de la Autoritatea Sanitar Veterinară, celor de la Protecţia Consumatorului, Antifrauda şi Vămile: Dacă într-un timp foarte scurt nu vor reuşi să realizeze un sistem prin care în România să nu mai intre marfă de contrabandă, mă refer în special la legume şi fructe, dacă nu vor fi in stare să analizeze fiecare fructă şi fiecare legumă, să nu mai intre ceva nesănătos, atunci mai bine să plece acasă sau de unde au venit„, a spus șeful PSD, care altfel nu recunoaște că are un cuvânt de spus în zona executivă și toate deciziile sunt la premier.

La câteva ore după această exprimare sibilinică, în Monitorul Oficial a apărut o decizie a premierului Viorica Dăncilă prin care șeful Direcției Generale Antifraudă Fiscala, Virgil Pîrvulescu, a fost schimbat din funcție.

Pîrvulescu, numit în urmă cu un an, a fost înlocuit de omul pe care tot Dăncilă l-a eliberat din funcșie după schimbarea guvernului Tănase – Daniel Mihail Tudor.

Fostul preşedinte al ANAF Gelu Diaconu anunţă că schimbarea denotă „cavalcada incompetenţei care continuă într-un ritm aberant.”

„Nicăieri în lume nu este o asemenea debandada la varful institutiilor vitale ale statului: armata, justitie, fisc, curte de conturi, politie, jandarmerie, etc. Sunt convins ca e un efect dirijat al cuplului infracţional Daddy- Valcov, interesaţi să se fure în liniste, dar mai ales să se pună „capacul” pe ce s-a furat în trecut.” afirmă fostul preşedinte ANAF.

Articolul precedentInspectorii antifraudă, cu piciorul pe accelerație în aprilie
Articolul următorRomânia, în topul țărilor UE unde multinaționalele fac bani frumoși