Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marţi seară, în comuna Biharia, că este „un moment istoric” pe şantierul Autostrăzii Transilvania.

 

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marţi seară, în comuna Biharia, că este „un moment istoric” pe şantierul Autostrăzii Transilvania, sectorul scurt, în lungime de 5,35 kilometri, finalizat deja pe patru kilometri până la primul strat de asfalt.

„Este un moment istoric, pentru că toată lumea a spus că Ungaria va fi gata cu autostrada înaintea noastră. Or, la cum se preconfigurează construcţia, noi vom fi gata mai repede cu autostrada, înaintea ungurilor. Aici putem spune că s-a făcut istorie, pentru că, gândiţi-vă, am început lucrările în luna mai, eu am venit şi am deschis, şi acum suntem în luna octombrie şi deja este peste 65% finalizat. Activitatea constructorului Selina este impecabilă. Niciun reproş. S-au mobilizat în ciuda condiţiilor meteo. A avut peste o lună şi jumătate când nu a putut lucra la terasamente şi cu toate astea, iată-ne că azi stăm pe primii patru kilometri de asfalt”, a declarat Cuc pentru Agerpres.

Împreună cu reprezentanţii firmei constructoare, oficialităţi şi ziarişti, ministrul Cuc a efectuat marţi seară o ultimă vizită pe şantierul tronsonului de autostradă – subsecţiunea 3C3 – ce va uni România de Ungaria, de Autostrada M4.

Cuc a subliniat că, dacă în 2011 – 2012, se pornise „o furie împotriva firmelor româneşti” şi anumiţi antreprenori erau catalogaţi ca „baroni ai asfaltului”, s-a dovedit că aceşti „baroni ” sunt, de fapt, firme româneşti în stare să construiască autostrăzi în ţară.

„Sunt firme româneşti care sunt puternice, sunt oameni serioşi, care au demonstrat că au trecut prin vicisitudinile istoriei, s-au reclădit, s-au repoziţionat ca firme şi astăzi stăm pe asfaltul turnat de o firmă românească. Este exact ceea ce vă spuneam în toate vizitele pe care le-am efectuat ca ministru pe şantier. Acolo unde lucrează firme româneşti, avem stadiu fizic avansat, avem calitate şi avem termene respectate. Acolo unde au venit firme din alte ţări, principala lor grijă este să facă claim-uri, plângeri, să nu muncească, să nu aibă lucru de calitate. Aşa că nu-mi rămâne decât să-l felicit pe domnul Rus”, a afirmat Răzvan Cuc.

Ministrul a precizat că în perioada cât va mai rămâne în această funcţie ar vrea să semneze cât se poate de multe proiecte, până în ultima zi de mandat.

„Vom lucra toţi, într-un ritm alert, aşa cum au lucrat constructorii români. Trebuie să semnăm cât mai multe contracte, pentru că vine un guvern care nu are experienţă în infrastructură. Am văzut că premier a fost numit, previzibil, domnul Orban, dar eu îmi amintesc aşa, din trecutul lui de ministru al Transporturilor, că promitea vreo 2.000 de kilometri de drum expres. Ştiu că a reuşit să piardă Hotelul Astoria, că nu a reuşit niciun kilometru. Rămâne de văzut. Eu sunt foarte legat de proiectele astea, şi de nodul acesta de autostradă, şi de Sebeş-Alba şi de tot ce se lucrează în România pe proiectele de infrastructură mare. Mă gândesc că cine va prelua acest portofoliu să menţină acest ritm alert de presiune pe constructori, dar în acelaşi timp să fie şi un aliat al constructorilor. Vor primi un minister ‘la cheie’, cu proiecte lansate, cu proiecte în execuţie, cu firme serioase, mai ales cele româneşti, care vor creşte. Trebuie să ne asigurăm că vor creşte şi alte firme româneşti”, a menţionat ministrul.

Articolul precedentEconomia mondială, cel mai scăzut nivel de după criza financiară din 2008-2009
Articolul următorProfitul Jumbo, avans de 7,8 %, datorită creșterii rapide a afacerii din România