Românii care locuiesc la curte și vor să-și facă mici amenajări, precum un garaj sau o bucătărie de vară, ar putea scăpa de coșmarul maldărului de autorizații pe care trebuie să le obțină. Potrivit Noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, aflat în dezbatere publică, în viitor va fi nevoie de o simplă notificare depusă la primărie.

În categoria amenajărilor care se vor putea realiza fără autorizație de construcție, ci doar pe baza unei simple notificări adresate autorităților administrației publice locale, se află clădiri sau construcții noi exterioare locuințelor unifamiliale, cum sunt garajele, terasele acoperite, pergolele, bucătăriile de vară, chioșcurile, piscinele, grupurile sanitare și altele asemenea, care nu depășesc 50 mp fiecare.

Tot în baza unei simple notificări se pot face și lucrările de refacere sau schimbare a gardurilor, de înlocuire sau reconfigurare acoperișului, dar cu anumite specificații.

Mansardarea sau amejările interioare care nu afectează rezistența și volumul, permise

Noul cod de amenajare a teritoriului, urbanismului și construcțiilor relaxează și normele privind mansardarea podurilor, montarea unor scări interioare, cu condiția să nu fie afectate volumetria de ansamblu și structura de rezistență.

Totodată, doar pe bază de notificare se mai pot realiza renovarea și extinderea bucătăriei, renovarea și extinderea băii, închiderea în mod unitar a logiilor și balcoanelor în apartamente locuințe colective, potrivit national.ro

Dezvolatorii imobiliari trebuie să aibă acordul vecinilor

În cazul dezvoltatorilor imobiliari, dar și al persoanelor fizice, noul Cod prevede că solicitantul autorizației de construire are obligația să obțină acordul vecinului sau vecinilor în cazul în care pentru realizarea lucrărilor de construire/amenajare/desființare propuse sunt necesare măsuri de intervenție pentru punerea în siguranță a construcțiilor existente identificate prin concluziile expertizei tehnice sau a raportului de expertiză tehnică preliminară privind influența asupra vecinătăților, după caz.

Acordul vecinilor se va exprima prin act încheiat în formă autentică, iar aceștia au dreptul de a refuza în mod justificat emiterea acordului.

Refuzul se consideră justificat atunci când realizarea lucrărilor de construire este contrară legii precum și atunci când executarea lucrărilor de construire afectează imobilul vecinului, fără a fi propuse soluții adecvate de remediere a situației cauzate imobilului vecinului.

Articolul precedentKlaus Iohannis a semnat. Modificări majore la impozitarea PENSIILOR PRIVATE
Articolul următorIonuț Stroe: „PNL susține majorarea pensiilor cu 15%. TOATE vor crește în acest moment” – Care va fi diferența dintre pensionari