Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, vineri, că depozitele de gaz din România au depășit cota de umplere de 90%.
„Avem cu 477 milioane de metri cubi de gaz depozitatți deja în plus față de anul trecut, adică 2,774 miliarde mc din capacitatea totală de stocare de 3,07 miliarde”, a afirmat premierul, într-o postare pe Facebook.
Potrivit șefului Guvernului, „Românii și economia noastră vor avea la dispoziție întreaga cantitate de gaze necesară pentru a trece cu bine această iarnă, indiferent de cum va fi vremea”.
Din cele 55 de milioane de metri cubi necesari pentru un consum zilnic mediu pe timpul iernii, aproape jumătate sunt produse intern, în mod curent, iar diferența este acoperită de cantitățile din depozite. Evaluările arată că nu există absolut nicio problemă în alimentarea cu gaze pentru populație, industrie, mediu de afaceri, spune Nicolae Ciucă.
„Am cerut instituțiilor responsabile să continue ritmul intens de depozitare a gazelor și să gestioneze cu mare atenție cantitățile necesare pentru a trece cu bine peste această iarnă. Având prețuri plafonate la gaze pentru români și suficient gaz pentru funcționarea economiei, Guvernul va continua să sprijine activ atât cetățenii, cât și industriile noastre”, a mai spus Ciucă.
Sursa: Realitatea de Bucuresti