Ieri și astăzi au apărut două versiuni diferite ale crizei: ieri a apărut prognoza FMI privind impactul crizei coronavirus asupra economiilor globale , iar astăzi a apărut proiectul de rectificare bugetară propus de ministrul finanțelor, Florin Cîțu.
Ei bine, citind cele două documente ai senzația că se referă la două Românii diferite, din universuri paralele.
România lui Cîțu va scădea cu un modest 1,9% din PIB anul acesta, pentru a se recupera imediat în anul următor, în vreme ce instituţia financiară internaţională se aşteaptă ca economia românească să înregistreze o contracţie de 5% în 2020, urmând să îşi revină în 2021, când va înregistra un avans de 3,9%.
Dacă FMI ne vede cu un deficit de cont curent de 5,5% din PIB anul acesta și 4,7% din PIB anul viitor, Cîțu vede doar creșterea deficitului bugetar cu 3 punct procentuale, la 6,7% din PIB.
Șomajul va ajunge, conform instituției de la Washington la 10% la finalul anului, dar ministrul nostru de finanțe nu spune ce valoare a luat în calcul pentru acest indicator.
Alte cifre din prognoza FMI ar trebui să ne îngrijoreze, însă: faptul că anul acesta Guvernul României ar trebui să împrumute aproape 9% din PIB, adică 20 miliarde de Euro, iar anul următor aceste nevoi de creditare ar aduce 15-16 miliarde de Euro în plus (7% din PIB).
Florin Cîțu ne anunță însă, rituos, că nu se va împrumuta de la FMI și că nu va crește nicio taxă. Se pare, însă, că nici pe piața internă nu prea are de unde să se împrumute chiar dacă un nou și surprinzător creditor a devenit, mai nou, chiar…. Banca Națională.
Și-atunci, cum ieșim din acestă dilemă? Cine are dreptate? care este adevărata dimensiune a crizei de la noi? Și, dacă nu creștem taxele, nu ne împrumutăm pe piețele externe, iar din țară nu prea mai avem de unde să luăm bani, cine ne va finanța revenirea din criza pe care guvernul o crede încă în „V”?
