Dacă vor părăsi Uniunea Europeană fără un acord, britanicii vor avea de pierdut 16 miliarde de euro din exporturile către statele UE, avertizează Organizația Națiunilor Unite.
Un Brexit fără acord le-ar provoca britanicilor pierderi de 16 miliarde de dolari în exporturi către Uniunea Europeană şi de alte câteva miliarde în exporturi către alte ţări, a avertizat marţi ONU, relatează AFP şi Reuters, p
Într-un studiu al Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), economiştii ONU arată că pierderea accesului preferenţial „la piaţa UE în urma unui Brexit fără acord s-ar traduce pentru britanici în pierderi în exporturi de cel puţin 16 miliarde de dolari”, ceea ce reprezintă circa 7% din exporturile totale ale Marii Britanii către UE.
Din această sumă, 5 miliarde de dolari sunt pierderi în exporturi de vehicule cu motor, 2 miliarde de dolari pierderi în exporturi de produse animale şi alte 2 miliarde de dolari pierderi în vânzări de produse vestimentare şi textile.
UNCTAD spune că pierderile de 16 miliarde de dolari sunt o estimare prudentă, care ia în calcul creşterea taxelor vamale ale UE de la zero la cele practicate pentru ţările fără acorduri preferenţiale.
„Aceste pierderi vor fi mult mai mari din cauza măsurilor non-tarifare (altele decât taxele vamale), controalelor la frontieră şi dezorganizării reţelelor de producţie UE-Marea Britanie”, se menţionează în raportul UNCTAD.
Raportul a fost publicat în contextul în care Parlamentul britanic a dezbătut marţi o lege menită să prevină o ieşire din UE fără acord pe 31 octombrie, pe care Comisia Europeană a caracterizat-o drept „o posibilitate foarte clară”.
UNCTAD susţine că 20% dintre exporturile britanice non-UE sunt în pericol din cauza taxelor vamale mai mari pe pieţe precum Turcia, Africa de Sud, Canada şi Mexic – ţări care au acorduri comerciale preferenţiale cu UE dar care nu au acceptat până acum să perpetueze acest regim pentru exportatorii britanici în eventualitatea unui Brexit fără acord.
Dacă Marea Britanie nu va încheia aceste acorduri înainte de ieşirea din UE, va pierde încă 2 miliarde de dolari în exporturi, din cauza taxelor mai mari pentru maşini, alimente procesate, vestimentaţie şi textile, dar şi 750 de milioane de dolari din cauza renunţării la exporturile de vehicule cu motor.
Alte noi pierderi vor apărea dacă Marea Britanie nu reuşeşte să încheie acorduri similare cu Vietnam şi ţările MERCOSUR Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay, care au semnat recent acorduri comerciale cu UE.